Polițiștii vor desfășura în perioada 22 aprilie- 30 septembrie 2018 o campanie de prevenire a accidentelor rutiere cu implicarea bicicliștilor. În această perioadă,Serviciul Rutier, împreună cu poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, precum și agenţii din cadrul posturilor şi secţiilor de poliţie, vor derula acţiuni de informare şi prevenire a accidentelor rutiere cu implicarea bicicliştilor în cadrul campaniei ,,Pedalează în Siguranță”.
Scopul acestei campanii este creșterea gradului de siguranță a bicicliștilor și conștientizarea de către aceștia a pericolelor la care se expun, prin nerespectarea legislației rutiere și lipsa echipării regulamentare. Acţiunea este argumentată și prin analiza de risc rutier, care arată faptul că una din principalele cauze care generează accidente rutiere grave în judeţul Suceava o constituie nerespectarea regulilor de circulaţie de către biciclişti. Astfel, în primele 3 luni și jumătate ale anuluis-au produs 14 accidente rutiere, în care au fost implicați bicicliști, în ultima săptămână existând aproape zilnic bicicliști implicați în astfel de accidente.
În cadrul aceleiași campanii a fost organizat și marșul din timpul zilei de duminică, în care polițiștii au lansat un parteneriat cu Asociația Sportivă ”Suceava pe bicicletă”, marș la care au participat peste 100 de bicicliști, tocmai pentru a sensibiliza cetățenii cu privire la prezența în trafic a bicicliștilor. Polițiștii au distribuit în acest timp peste 200 de flyere cu recomandări preventive și aspecte din legislația actuală, precum și peste 50 de veste reflectorizante și materiale de informare. În perioada sezonului cald, polițiștii vor derula mai multe astfel de activități, menite să determine toţi participanţii la trafic şi mai ales copiii să conştientizeze riscurile la care sunt expuşi și cei mai mici participanţi la trafic în această perioadă.