Peste 150 de poliţişti, printre ei şi grupe de luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale, au fost angrenaţi într-o amplă acţiune tip razie, desfăşurată în cluburi, discoteci, case de pariuri sportive şi săli de jocuri. Acţiunea a avut loc la finele săptămânii trecute, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la nivelul întregului judeţ. Poliţiştii au avut pe listă mai multe discoteci din mediul rural, unde au fost probleme legate de violenţe, însă din fericire nu au fost descoperite probleme majore.
În cadrul acţiunilor din cluburi au fost făcute controale corporale, fiind găsite câteva obiecte înţepătoare şi sprayuri iritant lacrimogene. Problemele de acest gen au fost însă izolate.
Acţiunea de control a fost orientată pe trei segmente: verificări la sălile de jocuri de noroc şi săli de pariuri sportive între orele 21.00 – 23.00, razii în baruri, cluburi şi discoteci în intervalul 23.00 – 03.00 şi sporirea numărului patrulelor auto în intervalul 02.00 – 04.00, pentru monitorizarea ieşirilor din cluburi, cu accent pe verificarea cu etilotestul a conducătorilor auto.
Comisarul-şef Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, a arătat că în cadrul acţiunii au fost constatate trei infracţiuni, fiind legitimate în total peste 1.000 de persoane.
La nivelul întregului judeţ, au fost verificate peste 100 de locaţii.
„Au fost organizate 20 de filtre rutiere în proximitatea barurilor şi discotecilor şi au fost reţinute 3 permise de conducere, pentru consum de băuturi alcoolice”, a explicat ofiţerul Epureanu.
Un capitol distinct al acţiunii l-a constituit identificarea minorilor care frecventează barurile şi discotecile şi consumă băuturi alcoolice. În acest sens, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii – IPJ Suceava şi poliţiştii de proximitate şi de ordine publică au efectuat verificări în peste 30 de unităţi de alimentaţie publică. Acţiunea cu privire la minori a avut cu precădere caracter preventiv.
Poliţiştii au insistat în cadrul acţiunii şi pe o implicare activă şi permanentă a personalului specializat în pază şi protecţie angajat la nivelul cluburilor şi discotecilor pentru a putea detensiona şi preveni orice situaţie de risc.