Candidații înscriși să susțină proba practică de traseu pentru obținerea permisului de conducere în data de luni, 30 aprilie a.c., nu vor fi afectați de această zi liberă. Prefectura Suceava a informat că deși 30 aprilie 2018 a fost declarată zi liberă de Guvernul României, la Serviciul Public Comunitar Regim Permise și Înmatriculare a Vehiculelor susținerea probei practice este singura activitate care se va desfășura în ziua menționată.
Potrivit prefecturii, persoanele programate pentru înmatriculare în ziua de 30 aprilie sunt rugate să se prezinte înainte de această dată sau după 1 mai 2018 cu talonul printat care certifică rezervarea și să aibă în vedere valabilitatea documentelor prezentate pentru înmatriculare.
În şedinţa de Guvern din 12 aprilie 2018, s-a stabilit ca ziua de 30 aprilie 2018 să fie zi liberă pentru salariaţii din sectorul public, având în vedere că marţi, 1 mai, este zi liberă nelucrătoare, conform Codului Muncii.