Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, va propune conferirea post-mortem a titlului de cetățean de onoare al județului pilotului Marii Uniri, Vasile Niculescu. Gheorghe Flutur a precizat că în următoarea ședință a Consiliului Județean va veni cu două propuneri pentru a fi adoptate de deliberativ, una fiind conferirea titlului de cetățean de onoare al județului aviatorului Vasile Niculescu, iar cea de-a doua fiind legată de promovarea Bucovinei la Viena, în Austria, în perioada 15 – 16 iunie 2018. Flutur a spus că aceste propuneri sunt făcute pentru a completa calendarul activităților care vor fi organizate cu prilejul aniversării Centenarului Marii Uniri. Vasile Niculescu s-a născut în anul 1891, la Fălticeni, și a fost un pilot militar din cadrul aviației armatei române în perioada Primului Război Mondial. Vasile Niculescu este considerat pilotul Marii Uniri, intrând în istorie pentru zborul făcut, alături de căpitanul Victor Precup, în data de 23 noiembrie 1918. Atunci, Vasile Niculescu a trecut Carpații, de la Bacău și până la Blaj, în condiții foarte grele, transportând cu el documentele necesare convocării Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia.
Vasile Niculescu este înmormântat la Rădăuți, oraș în care a murit, în anul 1981.
Turismul, cultura și gastronomia din Bucovina vor fi promovate la Viena
Pe de altă parte, făcând referire promovarea Bucovinei la Viena, Gheorghe Flutur a spus că acțiunile în capitala Austriei vor fi concentrate pe cinci componente, turism, cultură, meșteri populari, gastronomie, precum și prezentarea din punct de vedere istoric. „Așa cum am mai prezentat, în acest an avem mai multe acțiuni prin care marcăm Centenarul Marii Uniri. Iar în luna iunie ne propunem să promovăm Bucovina la Viena. Consiliul Judeţean Suceava acordă o importanță deosebită promovării județului Suceava și a Bucovinei, drept pentru care organizăm acțiuni consistente pe plan național şi internațional. Pe 16 iunie vom fi prezenți în inima Vienei, într-un loc consacrat evenimentelor publice, Piața Am Hof. Aici va fi amenajat și un târg unde vom putea pune în valoare obiectivele și atracțiile turistice, moștenirea culturală, tradițiile și obiceiurile zonei, gastronomia tradițională, produsele specifice urmând a fi cunoscute de cei interesați prin intermediul materialelor de informare și promovare, precum și prin intermediul expozițiilor gastronomice și al celor de produse meșteșugărești, unde vor fi susținute și demonstrații”, a explicat Gheorghe Flutur. El a adăugat că în cadrul evenimentelor, care vor fi organizate cu sprijinul Primăriei Viena, împreună cu Asociația „Mihai Eminescu” din Viena și cu parteneri din Austria, vor avea loc concerte, spectacole de dans şi prezentări ale portului popular românesc, susținute de artiști suceveni și de Ansamblul "Ciprian Porumbescu".
Flutur a mai declarat că pe 15 iunie, la Viena va fi comemorat poetul național Mihai Eminescu, iar în același timp va fi marcat parcursul vienez al lui Ciprian Porumbescu. Tot pe 15 iunie, delegația județului Suceava va avea întâlniri cu oficialități austriece, cu reprezentanți ai mediului de afaceri și din turism.