Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a pus tunurile pe Guvernul României şi consideră că actuala coaliţie care conduce ţara i-a abandonat pur şi simplu pe românii care trăiesc în afara graniţelor. Această lipsă de implicare în sprijinirea românilor care nu trăiesc în actualele frontiere ale ţării este cu atât mai gravă şi deranjantă cu cât se întâmplă chiar în anul în care se sărbătoreşte Centenarul Marii Uniri.
„În ultimii 28 de ani, autoritățile române nu au întreprins nici demersuri concrete și nici nu au finanțat corespunzător programe, măcar pentru menținerea identității lingvistice a românilor din afara granițelor țării. Personal, m-am deplasat în Ucraina și am purtat discuții cu autoritățile din țara vecină atunci când școlile cu predare în limba română din Bucovina de Nord au fost amenințate de unele decizii arbitrare ale autorităților ucrainene”, a arătat Ioan Balan.
În opinia parlamentarului sucevean, o undă de speranţă a apărut după ce actuala coaliţie a prins în programul de guvernare 2018-2020 mai multe obiective generoase, formulate și în programele anterioare de guvernare, printre care „Învățarea limbii române, a elementelor de istorie și civilizație românească – un drept pentru orice român”. În cadrul aceluiași obiectiv, Guvernul României și-a asumat sprijinirea comunităților de români din străinătate, prin creșterea cu 100% a numărului de elevi participanți la cursul de Limbă, Cultură și Civilizație Românească și introducerea acestui curs în unități școlare din cât mai multe state membre ale UE. De asemenea, Guvernul s-a angajat la dezvoltarea și modernizarea „rețelei de școli, grădinițe, biblioteci și centre culturale în țările cu comunități românești cu accent pus pe comunitățile din vecinătate”.
Ioan Balan spune că din toate aceste promisiuni s-a ales praful, iar „ajutorul” s-a rezumat la o serie de comunicate de presă formulate de Ministerul Afacerilor Externe în favoarea românilor din afara granițelor țării. Pentru a afla mai multe detalii despre implicarea Guvernului actual în sprijinirea românilor de peste graniţe, parlamentarul sucevean s-a adresat ministrului de Externe, Teodor Meleşcanu.
„Nu am cunoștință ca Guvernul României să se fi implicat în mod pro-activ pentru protejarea intereselor identitare ale comunităților de români, mai ales din zonele învecinate. Având în vedere aspectele semnalate și obiectivele pe care Guvernul și le-a asumat, vă solicit următoarele precizări:
să detaliați nivelul de acțiune al Ministerului Afacerilor Externe, în perioada 2017-2018, cu privire la prezervarea drepturilor minorităților de români aflați în Ucraina, Transnistria și Serbia, în special cu privire la învățământul în limba română şi, de asemenea, să prezentați nivelul rezultatelor obținute”, a arătat Ioan Balan.
De asemenea, deputatul liberal a formulat şi câteva întrebări, respectiv: „Care este nivelul creditelor bugetare pe care Guvernul României le are la dispoziție pentru investiții în infrastructura școlară pentru comunitățile din afara granițelor țării? Care este stadiul altor obiective asumate, cum ar fi cele legate de programele de distribuire a manualelor în limba română, tabere și școli de vară organizate în România sau burse de studiu pentru elevii din aceste comunități?”.
Ioan Balan şi-a exprimat nădejdea ca măcar în al 13-lea ceas românii de peste graniţe să primească un ajutor real din partea Guvernului de la Bucureşti.