Prima zonă de agrement a Sucevei, una dintre cele mai atractive investiții publice așteptate de locuitorii municipiului reședință de județ, va fi inaugurată vineri, 13 aprilie, de Izvorul Tămăduirii, la ora 14.00.
Inițial, primarul Sucevei, Ion Lungu, a spus că inaugurarea complexului de agrement amenajat pe o suprafață de 75.250 mp la baza dealului Tătărași va fi făcută pe 1 Mai, de Ziua Muncii, în ideea că până atunci putea fi pus în practică și proiectul suplimentar, de montare a două tiroliene.
Numai că odată cu îmbunătățirea vremii, dar mai ales în zilele de Paști, zona de agrement a devenit una dintre locațiile cele mai căutate, facilitățile de acolo – în special terenurile sportive și locul de joacă pentru copii, fiind utilizate chiar de nu au fost nici măcar recepționate de la constructor.
Tocmai de aceea, data de inaugurare a bazei de agrement a fost devansată cu mai bine de două săptămâni, astfel încât sucevenii să se poată bucura de facilitățile puse la dispoziție acolo, chiar de săptămâna aceasta.
Zona de agrement „Tătăraşi”, amenajată în preajma lacurilor de la baza dealului Tătărași, în spatele fostei Uzine electrice, cuprinde, pe lângă numeroase spaţii verzi, realizate prin plantarea a sute de arbori și arbuști, plus gazon de calitate, două terenuri de sport – unul de tenis şi unul de fotbal, terase, o cafenea, un debarcader cu bărci și hidrobiciclete, un pavilion pentru muzică, pe unul dintre iazuri, locuri de joacă pentru copii şi terenuri de minigolf. Din păcate, cele două terenuri ale complexului, de handbal, care ar putea fi folosit însă și pentru minifotbal, și tenis de câmp, nu au dimensiunile regulamentare, astfel încât nu vor putea fi utilizate la adevărata lor valoare, urmând să scadă gradul de interes al practicanților de sport pentru noua locație.
Economiile făcute la investiția inițială, la care lucrările au fost efectuate de Victor Construct SRL, au permis municipalității sucevene să inițieze și un al doilea proiect, de dotare a zonei de agrement "Tătărași" cu noi facilități pentru suceveni, cele mai importante fiind cele două tiroliene, una cu o lungime de 100 de metri, pentru copii sub 12 ani, iar a doua, cu o lungime de 600 de metri, pentru copii de peste 12 ani, un nou teren de sport – pentru tenis, dar și 20 de ansambluri pentru picnic, compuse din masă, bănci, acoperiș.