Doi „naşi” de tren au trecut prin clipe de coşmar în joia de dinaintea Paştelui după ce au fost atacaţi şi loviţi de un grup de romi. Agresiunea s-a petrecut chiar în tren, între staţiile Grădiniţa şi Lunca Ilvei, ambele localităţi din judeţul Bistriţa.
Costică Mîndrilă şi Grigore Picioc, ambii din Câmpulung Moldovenesc, erau conductor, respectiv şef de tren în cursa regio 5.703 care face legătura între Suceava şi Ilva Mică. La un moment dat, aceştia au observat mai mulţi romi care circulau fără bilet şi le-au solicitat să-şi achite călătoria.
Pentru că s-au simţit lezaţi în orgoliu, romii au devenit brusc violenţi şi au început să-i lovească pe cei doi ceferişti.
A fost apelat şi numărul de urgenţă 112 şi poliţiştii de la Transporturi Feroviare din judeţul Bistriţa au venit în tren. Între timp, grupul de romi a reuşit să dispară, astfel încât poliţiştii trebuie acum să-i caute pentru a-i trage la răspundere.
În paralel, a fost solicitat şi un echipaj medical. Dacă unul dintre "naşi", Costică Mîndrilă, a scăpat cu leziuni minore, colegul său, Grigore Picioc, a rămas internat într-un spital din Bistriţa. Între timp, el a fost externat, dar a primit 21 de zile de concediu medical pentru a-şi trata rănile.
Potrivit ultimelor informaţii, unul dintre agresori ar fi fost prins de poliţiştii bistriţeni, care fac eforturi pentru a da şi de celelalte persoane implicate în scandal.