Municipalitatea suceveană a reușit să își plătească toate datoriile acumulate anul trecut, ca urmare a creșterii cu aproape 20% a încasărilor din taxe și impozite.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat că la 31 martie 2018 totalul încasărilor este de 76.496.600 de lei, cu 0,29% mai mult decât anul trecut.
Diferența de bani care a permis achitarea datoriilor restante vine din încasările la „Venituri proprii”, care sunt de 57.843.602 lei, comparativ cu 48.468.368 de lei în aceeași perioadă a anului trecut – creștere de 19,34%.
„Situația financiară pe 2018, raportată la nivelul trimestrului I, este mai bună, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce ne-a permis să reducem datoriile municipalității. Dacă la începutul anului aveam datorii de 37 milioane de lei, acum avem datorii de 6,5 milioane de lei, care sunt datorii curente. Nu avem datorii restante pentru 2017”, a precizat edilul sucevean.
Pe de altă parte, municipalitatea suceveană are de recuperat datorii consistente, de câteva milioane de euro, de la contribuabili, din anii anteriori, motiv pentru care a și crescut numărul de persoane care se ocupă de „executări silite”.
Din totalul de plăți efectuate până acum, 38.655 s-au făcut numerar, 4108 plăți s-au făcut cu cardul, la POS-urile din primărie, iar 75 de plăți au fost efectuate online.