O adolescentă în vârstă de 16 ani din oraşul Dolhasca a trăit clipe de coşmar în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar aventura se putea transforma în cel mai negru coşmar. Sâmbătă seară, minora a plecat de acasă şi s-a distrat la discoteca din Dolhasca împreună cu un văr şi alţi cunoscuţi. La scurt timp după miezul nopţii, împreună cu un amic a plecat la Fălticeni. Fata povesteşte că a rămas în maşină, iar amicul ei a intrat într-un club de unde a ieşit după aproximativ trei ore împreună cu alţi doi prieteni. Cu toţii s-au deplasat în Dolhasca, la locuinţa celui care a plimbat-o cu maşina pe adolescentă. Un amic al acestuia a condus-o la locuinţa sa din apropiere şi i-a cerut să întreţină raporturi sexuale, dar fata a refuzat. Minora a fost pălmuită şi ameninţată, numai că nu s-a mai întâmplat nimic deoarece a adormit din cauza consumului de alcool. În final, după ce s-a trezit, în cursul zilei de duminică, a fost dusă acasă. Plângerea la poliţie a fost depusă de tatăl fetei, iar poliţiştii au demarat o anchetă care vizează comiterea infracţiunii de tentativă de viol. Examinarea medicală a relevat mai multe traumastisme suferite de adolescentă, date care vor fi coroborate cu celelalte date de anchetă în baza cărora se va stabili ce măsuri trebuie luate.