Lucrările de construcţie a conductei de gaze naturale de la Câmpulung Moldovenesc la Vatra Dornei ar putea fi întârziate pentru că terenurile forestiere pe care ar trebui realizată această investiţie sunt în litigiu, în instanţă. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat în şedinţa de vineri a deliberativului că a primit o adresă oficială din partea Transgaz prin care această companie l-a anunţat că sunt probleme cu promovarea hotărârii de Guvern pentru scoaterea din circuitul forestier a unei suprafeţe de 15 hectare de teren pe care urmează să treacă investiţia. „Vreau să anunţ un lucru foarte trist. Am primit de la compania Transgaz o hârtie prin care ne anunţă că au o problemă la promovarea hotărârii de Guvern privind construcţia conductei de gaz spre Vatra Dornei, pentru că Direcţia Silvică Suceava a deschis procese Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. În această situaţie, suprafeţele peste care trec conductele de gaz au devenit terenuri în litigiu”, a spus şeful administraţiei judeţene. Flutur a adăugat că la finalul anului trecut existau promisiuni în baza cărora ar fi urmat să fie promovată hotărârea de Guvern pentru scoaterea terenurilor respective din circuitul forestier, iar dacă acest lucru s-ar fi întâmplat nu s-ar mai fi ajuns la aceste probleme. ”Acum e o problemă foarte grea pentru ca Transgaz să-şi continue lucrările spre Vatra Dornei. Asta e o problemă foarte grea, din păcate”, a subliniat Gheorghe Flutur.
Investiţia pentru construcţia conductei de gaz metan pe o lungime de 33 de kilometri este parte a proiectului „Suceava – Utilităţi şi mediu la standarde europene”. În februarie 2010, compania Transgaz a preluat gratuit de la Consiliul Judeţean Suceava conductele de gaz construite prin proiectul „Utilităţi şi mediu la standarde europene”. Este vorba despre tronsoanele Frasin – Pojorâta şi Păltinoasa – Rădăuţi, dar şi despre cele din zona Fălticeni, în lungime totală de peste 100 de kilometri. Tot atunci, Transgaz s-a angajat să continue investiţia în construcţia magistralei de gaz metan până la Vatra Dornei.
Flutur: Proiectul „Utilităţi şi mediu” este „o sabie care stă deasupra capului” mai multor primării din judeţ
Pe de altă parte, Gheorghe Flutur a declarat ieri că proiectul „Suceava – utilităţi şi mediu la standarde europene” rămâne una dintre cele mai mari probleme din judeţ. Flutur a spus că ratele care trebuie plătite pentru creditul contractat pentru proiectul „utilităţi şi mediu” sunt în continuare „ca o sabie deasupra capului” primăriilor care fac parte din acest program. El a arătat că din împrumutul total de 86,3 milioane de euro contractat de 61 de primării din judeţ, soldul la data de 31 decembrie 2017 era de 54,7 milioane de euro. „În perioada 2005 – 2017, s-a rambursat o sumă de 88,6 milioane de euro, din care 31,6 milioane de euro au fost ratele de capital, iar dobânzile au ajuns la suma de 57 de milioane de euro. E o problemă foarte grea pe care o avem în continuare în atenţie. Mai mult, 2017 este primul an în care primăriile nu au primit bani de la Guvern pentru a-şi plăti ratele. Suntem în aşteptare. Ministerul de Finanţe tot ne-a promis ceva, dar nu s-a rezolvat nimic. Și vă aduc aminte că sunt şi promisiuni politice pe tema aceasta, dar deocamdată primăriile stau cu sabia deasupra capului”, a declarat Gheorghe Flutur, care a subliniat faptul că acest proiect este cea mai grea problemă a judeţului Suceava.