Deliberativul rădăuţean a adoptat ieri, în şedinţă ordinară, o „Declaraţie de reunire” a României cu Basarabia. În document, Consiliul Local Rădăuţi îşi exprimă solidaritatea deplină faţă de toate consiliile locale, raionale şi judeţene din Republica Moldova şi România care şi-au afirmat deschis aspiraţiile de reîntregire teritorială şi îndeamnă toate unităţile administrativ-teritoriale din cele două ţări să urmeze cu încredere şi curaj acest exemplu de demnitate naţională. În acelaşi timp, condamnă Pactul Ribbentrop-Molotov, încheiat între Uniunea Sovietică şi Germania nazistă la 23 august 1939, pact care a dus la anexarea Basarabiei de către URSS, la arestări şi execuţii publice, la deportări în masă, la înfometare şi la denaţionalizare.
Declaraţia solicită preşedintelui ţării, Guvernului României, tuturor forţelor politice din ţara noastră să acţioneze în spiritul acestei declaraţii, în vederea îndeplinirii năzuinţelor legitime ale populaţiei din teritoriile româneşti anexate cu forţa în urma înţelegerilor secrete stabilite prin Pactul Ribbentrop-Molotov. Documentul solicită şi parlamentelor Republicii Moldova şi României să emită o declaraţie comună privind reîntregirea ţării şi a neamului românesc după care să elaboreze şi să aprobe în regim de urgenţă un pachet de legi privind reunirea Basarabiei cu România.
„Declaraţia de reunire” de la Rădăuţi a fost semnată de primarul municipiului, Nistor Tatar, viceprimarul Bogdan Loghin, secretarul municipiului, Marinică Sofroni, şi consilierii locali.