Cea de-a V-a ediţie a Concursului de interpretare instrumentală pentru pian complementar "Tinere talente” va avea loc joi, 29 martie, 81 de elevi din Suceava, Iaşi şi Botoşani urmând să performeze în faţa juriului.
Concursul este găzduit şi organizat de Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava.
Prof. Alexandra Bejinaru, directoarea Colegiului de Artă, a arătat că „Tinere talente” este unul dintre puţinele concursuri din ţară destinat copiilor care studiază pianul secundar (complementar) sau în sistem privat. Scopul acestui concurs este crearea unor standarde în ceea ce priveşte interpretarea pianistică la nivel de amatori, descoperirea de talente pianistice şi atragerea copiilor către activităţi benefice dezvoltării lor din punct de vedere educaţional.
Elevii înscrişi în concurs au între 6 şi 18 ani. În vederea ierarhizării acestora, juriul va fi format din profesori de pian cu experienţă ai colegiului organizator.
Competiţia este susţinută de Fly Music, principalul sponsor, Consiliul Judeţean Suceava şi firma Arond, care va oferi trofeul competiţiei.