Ministerul Educaţiei a centralizat situaţia cererilor de înscriere în clasa pregătitoare pentru anul şcolar 2018-2019 depuse în prima etapă prevăzută în calendarul aprobat (8-26 martie).
Astfel, potrivit datelor înregistrate în sistem, în judeţul Suceava au fost depuse 6.051 de cereri, dintre care 5.044 sunt cereri pentru copiii care împlinesc 6 ani înainte de 1 septembrie 2018, iar 1.007 sunt pentru copiii care împlinesc 6 ani după 1 septembrie 2018.
Suceava se numără printre judeţele unde au fost depuse cele mai multe cereri de înscriere la clasa pregătitoare, fiind devansat doar de Bucureşti, cu peste 15.000 de cereri, şi Iaşi, cu peste 7.000 de cereri.
Potrivit estimărilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava, 7.112 copii vor începe clasa pregătitoare în toamna acestui an, aceştia fiind repartizaţi în 350 de clase.
Ministerul Educaţiei a dat asigurări că numărul de locuri alocate pentru clasa pregătitoare în învăţământul de stat este mai mare sau egal cu numărul copiilor care au împlinit vârsta pentru a începe învăţământul primar, asigurându-se, astfel, şcolarizarea tuturor copiilor.
La nivel naţional, au fost completate şi depuse 152.953 de cereri. Dintre acestea, 84,8% vizează copii cu vârsta de 6 ani, împliniţi până la data de 31 august 2018 inclusiv, iar 15,2% sunt copii cu vârsta de 6 ani, împliniţi începând cu data de 1 septembrie 2018.
Lista copiilor înmatriculaţi, informaţii privind numărul locurilor rămase libere şi situaţia copiilor neînscrişi după prima etapă vor fi afişate în unităţile de învăţământ şi pe site-urile acestora, respectiv ale inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în data de 30 martie.
A doua etapă este programată în perioada 12-18 aprilie, rezultatele urmând a fi afişate în data de 23 aprilie. Între 24 aprilie şi 4 mai, inspectoratele şcolare vor soluţiona toate cazurile nerezolvate după finalizarea etapei a doua.
Pentru orice părinte care are nelămuriri legate de înscrierea în învăţământul primar, funcţionează un număr Tel Verde, gratuit - 0800816230 - care este disponibil până la data de 4 mai 2018.
De asemenea, Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava a publicat pe site-ul instituţiei - www.isj.sv.edu.ro - la secţiunea ”Înscrierea în învăţământul primar”, detalii despre clasa pregătitoare.