24 de formaţii corale au participat duminică, 25 martie, la Festivalul-concurs naţional de muzică corală religioasă ortodoxă „Buna Vestire", ediţia a XXVIII-a, la Căminul Cultural Botuş din comuna Fundu Moldovei. Evenimentul s-a desfăşurat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.
Concursul s-a desfăşurat pe şase secţiuni: coruri de copii, coruri de licee cu profil muzical sau teologic, coruri de licee cu alt profil, coruri ale aşezămintelor culturale, coruri parohiale şi coruri profesioniste.
Organizatorii, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina", Primăria şi Consiliul Local Fundu Moldovei, Căminul Cultural Botuş şi Societatea de Cultură „Dimitrie Gusti" din comuna Fundu Moldovei, au spus că au fost zile de muncă istovitoare, săptămâni de înscrieri şi monitorizare atentă, o participare generoasă, de valoare, cu un juriu profesionist şi exigent. „O ediţie de succes într-un domeniu care rezistă şi perseverează cu stoicism, dar şi cu o remarcabilă dăruire şi multă forţă”, au concluzionat reprezentanţii Centrului Cultural „Bucovina".
Premiere
Marele Premiu, în valoare de 2.000 de lei, acordat de omul de afaceri Nicolae Troaşe, a fost cucerit de Corul Mixt al Bisericii „Cuvioasa Parascheva” Botoşani, care a participat la secţiunea Coruri Parohiale. Celelalte premii acordate pe secţiuni: Secţiunea Coruri de copii: Premiul I - „Arcaşii Bucovinei” din Vama, Premiul II – Corul de copii „Sfântul Leonte” Rădăuţi; Premiul II – Corul „Florile Bucovinei” Sadova – Pojorâta, Premiul II – Corul „Divina Armonia” Fundu Moldovei, Premiul II - Corul „Flori Udeştene” Udeşti, Premiul III – Corul „Speranţa” Coşna, Premiul III – „Corala Armonia” Vicovu de Sus – Bivolărie, Premiul III – Corul Şcolii Berchişeşti. Menţiuni: Corul „Floarea Speranţei” Ilişeşti, Corul Vatra Moldoviţei.
La Secţiunea Aşezăminte Culturale: Premiul I – Corul „George Enescu” Dorohoi, Premiul II – Corul „Axios” Rădăuţi, Premiul II – Corul „Troiţa” Siret, Premiul III – Corul „Vânătorii lui Ştefan cel Mare” Vânători – Neamţ, Premiul III – Corul „Flori de Măr” Râşca, Premiul III – Corul „Kolomeika” Siret.
La Secţiunea Coruri Parohiale: Locul II – „Străjerii Datinilor” Straja, Locul III – Corul Mixt „Milcovia” – Parohia „Sfântu Gheorghe” Broşteni – Vrancea, Locul III – Corul „Pogorârea Sfântului Duh” Bogdăneşti.
La Secţiunea Coruri Profesioniste: Premiul I – Corul „Academica” din Câmpulung Moldovenesc.
Juriu profesionist
Juriul Festivalului-concurs naţional de muzică corală religioasă ortodoxă „Buna Vestire", ediţia a XXVIII-a, a fost următorul: preşedintele juriului - Costel Mirel Nechita, lect. univ. dr. la Secţia de Muzică Bizantină de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, compozitor şi dirijorul corului Catedralei Mitropolitane din Iaşi; membrii juriului - Irina Zamfira Dănilă, conf. univ. dr. la Secţia de Muzică Bizantină de la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi şi dirijorul corului „Floralia”, Dorina Iuşcă, lect. univ. dr. la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi şi dirijorul corului „Aletheia”, Viorel Bârleanu, prof. etnomuzicolog şi dirijor, Sever Paraschiv Dumitrache, prof. dr. şi dirijor, colaborator al Centrului Cultural „Bucovina” din Suceava, Emil Forfotă, prof. şi dirijorul Coralei bărbăteşti „Bucovina” şi al Coralei mixte „Academica” din Câmpulung Moldovenesc, Oana Sîrbu Botezat, prof. şi consultant artistic la Centrul Cultural „Bucovina” din Suceava, Ovidiu Foca, dirijorul coralei „Sf. Leontieˮ de la Rădăuţi şi director al Casei de Cultură din municipiul Rădăuţi, Bogdan Neculau, lect. univ. dr. la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi realizator al emisiunilor de viaţă spirituală de la Radio Iaşi.
Spre finalul competiţiei, Corul „Vox Campus" din Capu Câmpului, care a câştigat trofeul ediţiei din 2017, a susţinut un recital. Obiectivele festivalului vizează, an de an, promovarea valorilor autentice ale creaţiei corale de cult ortodox, a cântecului patriotic, precum şi revigorarea mişcării corale.