Telefoanele fixe ale Primăriei Siret au fost deconectate, vreme de mai multe zile, pentru neplata facturilor. Primarul de Siret, Adrian Popoiu, a declarat, ieri, că facturile nu au putut fi plătite deoarece administrația a avut conturile blocate în ultimele 7 luni din cauza unei alte datorii, şi anume ratele pe care trebuie să le achite ca parte în proiectul „Utilități și mediu”. „Pentru noi a devenit ceva normal să avem conturile blocate din cauza acestui proiect. Am reușit să plătim după 6 luni, dar pe 30 martie este scadentă următoarea rată, deci se va întâmpla din nou. Dăm cu bani în fântână”, a spus cu amărăciune primarul Popoiu.
Contribuția administrației locale la proiectul „Utilități și mediu” este de 200.000 de euro pe an, o sumă uriașă pentru bugetul orașului Siret. Centrala termică pe gaz metan construită la Siret, prima dată în folosinţă în cadrul proiectului „Suceava-Utilităţi şi mediu la standarde europene”, a fost inaugurată în 2004 și a costat aproape două milioane de euro. În al zecelea an de funcționare a devenit nerentabilă pentru că majoritatea abonaților au renunțat la sistemul centralizat și, în 2014, fost închisă. În 2004 erau în sistem 1.100 apartamente, în 2008 numărul s-a redus la 700, iar în 2013 mai erau doar 300 de apartamente racordate la sistemul centralizat de termoficare.
Pentru investițiile din cadrul proiectului, Consiliul Judeţean Suceava împreună cu 61 de localități din județ a împrumutat în 2004, de la Deutche Bank A.G. Londra, suma de 86,3 milioane de euro. „Utilități și mediu” s-a dovedit a fi rentabil doar la Rădăuți și, parțial, la Suceava. Toate celelalte localități plătesc pentru investiții și servicii de care nu beneficiază.