Poliţistul sucevean Ciprian Dan Sfichi a fost dat ca exemplu de curaj de ministrul de Interne, Carmen Dan. Cu ocazia Zilei Poliţiei Române şi a Sărbătorii Bunei Vestiri, Carmen Dan a transmis un mesaj către poliţiştii din ţară, iar un punct aparte i-a fost dedicat lui Ciprian Sfichi.
„Îi felicit pe toți cei care pun sentimentul datoriei față de comunitate şi legea mai presus de orice, pe cei care au contribuit la funcţionarea normală a societăţii şi care şi-au respectat întocmai jurământul față de țară. Am convingerea că atenţia poliţiştilor se va îndrepta în continuare către misiunile pe care le au şi către cei care văd în Poliție instituția care oferă siguranță și încredere. Pentru mine, cel mai recent exemplu de dăruire, putere și curaj îl reprezintă Ciprian Sfichi. Zilele trecute l-am revăzut și i-am oferit o icoană a <Bunei Vestiri> care să-i ofere încredere și speranță. Ciprian e bine!”, a fost mesajul transmis de ministrul de Interne.
Poliţistul Ciprian Dan Sfichi se află la Spitalul Militar din Bucureşti, unde se recuperează după ce a fost lovit cu sabia în cap de un individ cercetat pentru comiterea mai multor infracţiuni. Incidentul sângeros s-a petrecut în timpul percheziţiilor de la locuinţa lui Alexandru Huţuleac din Rădăuţi, individ anchetat şi arestat pentru trafic de droguri de procurorii DIICOT.
Ciprian Sfichi, în vârstă de 35 de ani, tată a două fetiţe, una în vârstă de 2 ani şi una de 4 ani, a fost internat la Spitalul de Neuropsihiatrie Iaşi, la scurt timp după incidentul din ziua de 5 decembrie 2017, când a suferit o leziune înfiorătoare, după ce a fost lovit cu sabia direct în cap, de sus în jos, fiindu-i afectat creierul.
Ciprian Sfichi provine dintr-o familie de poliţişti. Tatăl său a fost poliţist, iar un frate de-al său este tot poliţist. Tânărul de 35 de ani are deja ani buni de muncă în domeniul acţiunilor speciale şi s-a remarcat întotdeauna prin curaj, fiind ajutat mult şi de fizic, ca mai toţi colegii săi.
El este unul dintre cei doi poliţişti care au intrat în apă, în 2010, după dezaxatul sexual Florentin Muscă, individul care a violat patru femei, două dintre ele fiind ucise. Urmărit de poliţişti cu focuri de armă, Muscă a sărit în apele râului Moldova. Cel care l-a scos din apă pe individ a fost Dan Ciprian Sfichi.