Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 24 mar 2018 - Anul XXIII, nr. 68 (6778)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Gest simbolic

Comuna Putna a adoptat „Declarația de Unire” cu Basarabia în „Ierusalimul neamului românesc”

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Consiliul Local al comunei Putna a adoptat, joi, o „Declarație de Unire” cu Republica Moldova. Ședința extraordinară a Consiliului Local a avut loc la Mănăstirea Putna, ”Ierusalimul neamului românesc”, așa cum a numit-o poetul Mihai Eminescu.

Ceremonia a început în biserica voievodală a Mănăstirii Putna, unde s-a slujit Te Deumul de binecuvântare, după care membrii Consiliului Local s-au închinat la mormântul Sfântului Ștefan cel Mare. După slujbă, ședința Consiliului Local Putna a avut loc în sala tronului a Casei domnești din Mănăstirea Putna. Ședința a început cu intonarea Imnului României, de către interpreta Alexandra Dan. Primarul comunei, Gheorghe Coroamă, a propus ordinea de zi, care a fost aprobată cu unanimitate, el subliniind importanța și necesitatea adoptării de către Consiliul Local a unei Declarații de Unire.

De asemenea, în cadrul ședinței au luat cuvântul fostul director al școlii din comună, Mircea Aanei, Ciprian Crețan, actualul director al școlii, precum și părintele arhimandrit Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna.

Gheorghe Coroamă a fost cel care a citit textul propus al Declarației, acesta fiind aprobat cu unanimitate de voturi de consilierii locali. După vot, membrii Consiliului Local și alți reprezentanți ai comunei au semnat declarația în trei exemplare. Un exemplar va rămâne la Primăria Putna, un exemplar la școala din localitate, iar al treilea exemplar la Mănăstirea Putna. Primarul Gheorghe Coroamă a precizat că declarația va fi trimisă președintelui și premierului României, președinților Camerei Deputaților și Senatului.

Declarația de Unire a României cu Republica Moldova adoptată de Consiliul Local Putna are următorul conținut: 

 

"Declarație de unire

Noi, membrii Consiliului Local al Comunei Putna, întrunit în Ședință extraordinară în Sala tronului din Casa Domnească a Mănăstirii Putna, astăzi, 22 martie 2018, în Anul Centenar, împreună cu alți reprezentanți ai obștii sătești,

Fii de peste veacuri ai Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, Părinte al neamului românesc,

Adunați acolo unde a avut loc prima Serbare a românilor de pretutindeni, în 15 august 1871,

Având în vedere că în 1812 românii din stânga și din dreap­ta Prutului au fost despărțiți împotriva voinței lor, prin Tratatul dintre Imperiul Rus și Imperiul Turc, iar în 1940 și 1944 au fost din nou despărțiți împotriva voinței lor, în urma Pactului Ribbentrop-Molotov dintre Uniunea Sovietică și Germania nazistă, respectiv a instaurării comunismului în Europa de Est,

Deplin încredințați că suntem datori să continuăm efortul generațiilor de români care s-au jertfit pentru unitatea națională,

Conștienți că Patria mamă are o datorie morală față de fiii dintre Prut și Nistru, pe care nu a fost capabilă să îi ocrotească în trecut,

Rugându-ne Sfântului Voievod Ștefan cel Mare să insufle <duhul sfintei uniri în inimile noastre>, așa cum s-a rugat Regele Ferdinand Întregitorul când a venit pentru prima dată la Putna, în România Mare,

HOTĂRÂM

de aici, de la mormântul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, altar al conștiinței naționale, să depunem toate eforturile pentru realizarea unirii Basarabiei cu Patria mamă

ȘI CEREM FERM

tuturor românilor, Guvernului, Parlamentului și Președintelui României să facă tot ce este necesar pentru unirea Basarabiei cu Țara.

AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU!"

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Comuna Putna a adoptat „Declarația de Unire” cu Basarabia în „Ierusalimul neamului românesc”.
 Vizualizări articol: 2443 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Comuna Putna a adoptat „Declarația de Unire” cu Basarabia în „Ierusalimul neamului românesc”5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei