O serie de probleme importante care vizează direct învățământul din municipiul Suceava au fost discutate joi dimineață, la Ministerul Educației, de către primarul Ion Lungu cu noul ministru al Educaţiei, Valentin Popa.
„Am discutat mai multe probleme cu domnul ministru al Educației Naționale, începând cu construirea unei grădinițe noi în cartierul Ițcani, în curtea Școlii Gimnaziale Nr.7, din fonduri guvernamentale. De asemenea, am solicitat avizarea de către Ministerul Educației a documentației privind construirea unei grădinițe noi, pe fonduri europene, în cartierul Burdujeni Sat, în curtea Școlii Gimnaziale Nr.6, dar și Avizarea transferului căminului de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară către Universitatea <Ștefan cel Mare> Suceava, în vederea modernizării acestuia pe fonduri europene, pentru crearea de noi spații de cazare pentru studenți”, a declarat edilul sucevean, prezent la București.
O altă temă abordată a fost cea a finalizării grădiniței de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, din fonduri guvernamentale, pe PNDL (Programul Național de Dezvoltare Locală). Pentru a se face ceva concret în privința acelei investiții lăsate în paragină de peste 10 ani de zile, din lipsă de fonduri, este necesară finalizarea auditului financiar, ceea ce ar mai dura cam o lună de zile.
Grădiniţa Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” Suceava este o investiţie de circa 27 miliarde de lei vechi, demarată în 2008, printr-un proiect finaţat de Ministerul Educaţiei, dar care din anul 2010 nu a mai „văzut" nici un ban, lucrările fiind sistate.
Din valoarea totală a proiectului de 27 de miliarde de lei vechi, constructorul a efectuat între 2008 şi 2010 lucrări în valoare de 7 miliarde, dintre care 5 au fost achitate.
„Îi mulțumesc domnului ministru pentru timpul acordat și disponibilitatea de a rezolva problemele discutate”, a concluzionat Ion Lungu, după întâlnirea cu ministrul Educației Naționale, suceveanul Valentin Popa.