Spitalul Municipal din Rădăuți va închide secția Pediatrie, în perioada 1-10 aprilie a.c., pentru igienizare. Managerul spitalului, Traian Andronachi, a declarat, ieri, că este vorba atât de igienizarea uzuală practicată de toate spitalele, cât și ca parte a activității de pregătire a acreditării, ciclul II. Andronachi a precizat că asupra perioadei de închidere a secției a convenit cu managerul Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, Vasile Rîmbu, deoarece pacienții copii vor fi dirijați către unitatea spitalicească județeană.
Secția Pediatrie a spitalului din Rădăuți are 30 de paturi și un rulaj de 150 de pacienți lunar. Potrivit managerului Traian Andronachi, media zilelor de spitalizare pentru copii a fost de 792 de zile în luna ianuarie și 768 de zile în februarie.