Spitalul Municipal “Sfinții Doctori Cosma și Damian” Rădăuți și Spitalul Raional din localitatea Storojineț – Ucraina au semnat, la finele săptămânii trecute, un protocol de colaborare care prevede schimburi de experiență între personalul medical de la cele două unități spitalicești, precum și derularea de activități comune pentru îmbunătățirea serviciilor medicale. Semnarea documentului s-a realizat în timpul unei vizite efectuate de reprezentanți ai administrației rădăuțene în Ucraina, vizită care a mai avut în program și întâlniri oficiale la Casa de Cultură, la câteva unități de învățământ din raion și la Catedrala orașului Storojineț. În cadrul întâlnirii, atât rădăuțenii cât și partea ucraineană au prezentat principalele manifestări culturale care se vor desfășura pe parcursul anului 2018 și au fost trasate direcțiile viitoare de derulare a unor proiecte în parteneriat între școlile din Rădăuți și cele din Storojineț, urmând ca în următoarea perioadă o delegație din Storojineț, formată din profesori și învățători, să viziteze unitățile școlare din comunitatea rădăuțeană.
Ambele delegații au depus flori la mormântul lui Iancu Flondor din Storojineț
Delegația municipiului Rădăuți a fost condusă de primarul municipiului, Nistor Tătar, și din aceasta au mai făcut parte viceprimarul municipiului, Bogdan Loghin, managerul Spitalului Municipal „Sfinții Doctori Cosma și Damian”, Traian Andronachi, consilierul primarului, Simion Sticleț, directorul Școlii Gimnaziale „Gheorghe Popadiuc”, Marcel Colibaba, directorul Casei Municipale de Cultură, Ovidiu Foca, inspectorul din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Suceava Ilie Sauciuc și administratorul Școlii Gimnaziale „Gheorghe Popadiuc”, Ionel Biliciuc. Delegația orașului Storojineț a fost formată din Karliciuk Nicolae, primarul localității, Brîjac Petru, prim-adjunct al localității Storojineț, Covalciuc Vasile, protopop al raionului Storojineț, Voițehovschi Alexandru, directorul Spitalului Storojineț, precum și directori ai instituțiilor publice din Storojineț. La finalul vizitei, ambele delegații au depus flori la mormântul lui Iancu Flondor, din Storojineț. Trebuie precizat că municipiul Rădăuți s-a înfrățit cu orașul Storojineț din regiunea Cernăuți - Ucraina la începutul anului în curs, mai exact pe 25 ianuarie, actul de înfrățire fiind semnat la sediul administrației publice locale rădăuțene.