Peste 8.000 de copii din judeţ au părinţii plecaţi la muncă în străinătate

Peste 8.000 de copii din judeţ au părinţii plecaţi la muncă în străinătate.  Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Suceava avea în evidenţă, la sfârşitul anului trecut, 8.061 de copii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate. 5.991 de minori au un părinte plecat la muncă în străinătate, 1.423 de copii au ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate şi 647 de copii au un singur părinte susţinător şi acesta este plecat peste hotare. Din statisticile DGASPC Suceava rezultă că în acest moment situaţia este mai bună ca în 2015, când numărul total de copii care aveau un părinte sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate era mai mare, se înregistrau 8.445 de copii, dar mai îngrijorătoare faţă de anul 2016, când erau 7.945 de copii cu părinţii plecaţi peste hotare. 

106 copii cu părinţii peste hotare, crescuţi de stat

Localităţile cu un număr mai mare de copii ai căror părinţi sunt plecaţi peste hotare sunt: Suceava (765), Rădăuţi (405), Salcea (276), Bosanci (260), Gura Humorului (228), Vatra Dornei (214), Şerbăuţi (210), Dumbrăveni (180), Zvoriştea (167), Satu Mare (142). Raportat însă la numărul de locuitori, procentajul minorilor cu părinţi plecaţi în străinătate nu face din acestea localităţi „fruntaşe”. 106 copii care au unul sau ambii părinţi plecaţi în străinătate au fost preluaţi de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava şi sunt crescuţi de asistenţi maternali profesionişti, numiţi şi „părinţi de profesie”.

Evaluarea psihologică a copiilor singuri acasă

Echipa Mobilă Fălticeni se ocupă de 30 de copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Psihologul Alina Popescu a explicat că                      privarea de afecţiunea şi supravegherea părintească îi face pe aceşti copii să devină vulnerabili în plan afectiv - motivaţional, riscând să absenteze sau să abandoneze şcoala, devenind indisciplinaţi, diminuându-şi performanţele la învăţătură, suferind deviaţii de comportament, ori fiind atraşi de alţi tineri să comită fapte care nu corespund normelor aprobate de societate. Am aflat de la reprezentanţiiDGASPC Suceava că rolul psihologului în lucrul cu copiii singuri acasă trebuie văzut ca rol în cadrul echipei de specialişti care abordează şi evaluează cazul, şi ulterior elaborează un plan pentru oferirea celor mai potrivite servicii pentru copil. Psihologul este implicat şi în procesul de asistare a copilului în vederea prevenirii separării copilului de familia sa. „Colaborarea dintre psiholog şi restul echipei trebuie să permită un flux informaţional continuu pentru ca imaginea globală a cazului să fie una cât mai obiectivă şi complexă. Evaluarea psihologică a copiilor singuri acasă trebuie să răspundă nevoii de concepere şi aplicare a unei intervenţii psihosociale centrate pe copil şi familie”, a mai spus Alina Popescu.

Majoritatea părinţilor emigranţi nu păstrează legătura cu şcoala sau cu primăria

În cele mai multe situaţii, bunicii sunt cei care au în creştere şi îngrijire copiii ai căror părinţi sunt plecaţi peste hotare. Până în ciclul primar, aceştia se descurcă. Problemele apar, începând cu ciclul gimnazial şi intrarea acestora în perioada de pubertate, când bunicii se simt total depăşiţi în ceea ce priveşte ajutorul în efectuarea temelor, cât şi în privinţa comportamentului acestora. Unii părinţi, sub influenţa sentimentului de vinovăţie pentru lipsa de lângă copii, încearcă să compenseze şi să-şi răscumpere absenţa prin cadouri şi bani. Majoritatea părinţilor emigranţi, în opinia reprezentanţilor DGASPC Suceava, nu păstrează legătura cu şcoala sau cu primăria, două din instituţiile care, prin personalul specializat (profesor şi asistent social), pot monitoriza şi interveni în situaţii de risc. „Părinţii, la rândul lor, trăiesc un sentiment de culpabilitate, pentru plecarea de lângă copii. În aceste condiţii migraţia pentru muncă devine o opţiune de viaţă şi nu doar o necesitate. Părinţilor le este greu însă să recunoască acest lucru în discuţiile cu copii (nici un părinte nu va spune <pentru mine plec>, chiar dacă acest lucru este adevărat, ci va prefera întotdeauna să spună <pentru tine plec>)”, spun psihologi care fac terapie cu copiii singuri acasă.

Neglijat de mamă, din cauza tatălui vitreg

Asistentul social Ileana Sevciuc ne-a povestit cazul unui copil din Horodniceni, în vârstă de 12 ani, care este în atenţia echipei mobile din Fălticeni. Copilul nu şi-a cunoscut tatăl. Mama minorului s-a căsătorit la un moment dat cu un alt bărbat (tatăl copilului ei nu şi-a recunoscut paternitatea) şi a plecat la muncă în străinătate, lăsând minorul în grija bunicilor materni. După ce s-a căsătorit, relaţia dintre mamă şi copil s-a răcit, motivul fiind tatăl vitreg care-i interzicea soţiei legătura cu copilul ei. „S-au purtat lungi discuţii telefonice cu mama şi cu soţul acesteia, pentru a-i face să înţeleagă cât este de important pentru copil să aibă o relaţie bună în primul rând cu mama, dar şi cu tatăl vitreg”, ne-a spus Ileana Sevciuc. Specialiştii echipei mobile au reuşit, în acest caz, să reînnoade relaţia dintre mamă şi copil. Aceştia vorbesc săptămânal la telefon şi abia aşteaptă să se revadă. În această vară, mama i-a promis copilului că o să vină în ţară să-l vadă. Din ce a aflat asistentul social care se ocupă de caz, tatăl vitreg nu se mai opune relaţiei dintre soţia sa şi copilul ei, părând să susţină chiar legătura proaspăt formată dintre mamă şi copil. Un motiv ar fi acela că şi el a devenit acum părinte, având împreună cu soţia sa un bebeluş.

Consiliere psihologică, nu instituţionalizare

Obiectivul principal al intervenţieipsihologice în cazul copiilor singuri acasăeste ca aceştiasăfie capabili sătraverseze perioada de absenţăa părinţilorşi săregaseascăsentimentul de securitate din relaţiacopil - părinte.Ana  Buceţchi, psiholog la Echipa Mobilă Siret, a explicat că                                                                            rolul psihologului este de a asculta, de a observa şi de a invita copilul să descrie cât mai în amănunt ceea ce crede, cum gândeşte, ce simte. Copilul trebuie să fie informat atât despre scopul evaluării psihologice, cât şi despre rolul psihologului şi al echipei de specialişti, în relaţie cu acesta.

Un alt rol al psihologului este acela de a clarifica faptul că scopul echipei de specialişti reuniţi pentru intervenţie nu este de a instituţionaliza copilul, ci de a-i oferi sprijin şi suport pe perioada lipsei părinţilor, cât aceştia sunt plecaţi la muncă în străinătate.

Propuneri care să vină în sprijinul copiilor singuri acasă

Pentru că numărul copiilor care au unul sau ambii părinţi plecaţi peste hotare rămâne unul ridicat, psihologul Alina Popescu este de părere că               la nivelul comunităţii sau în şcoală ar trebui înfiinţat un centru sau un program after-school unde copiii ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate să primească o masă caldă, să primească ajutor la efectuarea temelor, să participe la terapie psihologică individuală şi de grup. O altă problemă cu care se confruntă şcolile este lipsa specialiştilor, a psihologilor care să stea de vorbă cu aceşti copii. La nivelul comunităţii s-ar putea înfiinţa un club al copiilor unde aceştia să-şi petreacă timpul liber: jocuri, ateliere de creaţie, învăţarea unui instrument muzical, pictură etc. „Eu cred că înfiinţarea unui compartiment, la nivelul primăriilor, unde să se ofere consultanţă părinţilor care pleacă la muncă în străinătate, precum şi persoanelor în grija cărora rămân copiii acestora ar fi foarte necesară”, a completat Alina Popescu.