Un autoturism parcat pe o stradă din cartierul Zamca, în municipiul Suceava, a fost spart joi seară, hoțul distrugând geamul de la portiera dreapta față și furând poșeta lăsată la vedere. Proprietara mașinii, Raluca Miron, a făcut un apel pe rețelele de socializare, pentru cine ar putea găsi portofelul care se afla în poșetă, pentru a-și recupera actele din interior.
Așa cum procedează hoții de acest gen, ei caută banii, după care cel mai adesea aruncă portofelul cu restul documentelor.
Cazul în sine merită subliniat prin prisma faptului că hoții de acest gen sparg aproape întotdeauna mașinile în care observă un bun în interior. Practic, o poșetă sau un telefon lăsat în interiorul mașinii, la vedere, este o invitație pentru hoții de acest gen.
În ultimele săptămâni, numeroase mașini din Suceava au fost sparte. În cele mai multe cazuri modul de operare a fost diferit: hoții au forțat portierele Daciilor Logan. Având în vedere numărul mare de spargeri de mașini semnalate în ultima perioadă în multe zone ale Sucevei, pare destul de clar că este vorba de mai mulți hoți, cu moduri de operare diferite.