Pompierii de la Detaşamentul Rădăuţi au intervenit, miercuri, la un incendiu izbucnit la o societate comercială cu profil de colectare a deşeurilor feroase. Alarma de incendiu s-a dat în jurul orei 13.00, focul pornind în urma folosirii de către angajaţii societăţii a unui aparat de sudură cu autogen, la dezmembrarea unor caroserii auto.
Pompierii au intervenit cu două autospeciale cu apă, iar la faţa locului au constatat faptul că ardeau două caroserii de autoturism şi deşeuri textile, rezultate în urma dezafectării maşinilor.
Incendiul prezenta risc de propagare şi la hala unităţii.
Incendiul a fost lichidat în totalitate în mai puţin de o oră.
„Au ars materiale combustibile din cele două maşini şi circa 3 tone de deşeuri textile”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic generat de metale topite, în urma acţiunii de dezmembrare a maşinilor.
Pompierii au transmis că au salvat hala depozit a unităţii, pagubele fiind mult limitate.