Aproape trei mii de pachete de ţigări au fost capturate la Brodina, după ce poliţiştii de frontieră au urmărit un autoturism care iniţial ignorase semnalele de oprire ale oamenilor legii.
Potrivit celor afirmate de ofiţerul pentru relaţii publice de la Poliţia de Frontieră Suceava, comisar-şef Ilie Poroch-Seriţan, miercuri, în timpul unei acţiuni organizate de Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Suceava şi Sectorul Poliţiei de Frontieră (SPF) Brodina, un echipaj a identificat, pe un drum forestier de pe raza comunei Brodina, un autoturism marca Opel Vectra despre care existau suspiciuni că transportă ţigări de provenienţă ucraineană. Poliţiştii de frontieră au procedat la oprirea acestuia, însă conducătorul auto a ignorat semnalele regulamentare efectuate de lucrătorii de la graniţă şi a continuat deplasarea în mare viteză, condiţii în care s-a trecut la urmărirea maşinii suspecte.
La scurt timp autoturismul a fost găsit după ce fusese abandonat, iar puţin mai târziu a fost reţinut şi conducătorul maşinii, localnicul Mihai M., în vârstă de 30 de ani. În portbagajul maşinii au fost descoperite mai multe colete cu ţigări de provenienţă ucraineană, iar după inventariere au fost înregistrate 2.880 de pachete cu ţigări de diferite mărci. Totodată, pe timpul verificărilor s-a constatat că şoferul maşinii nu avea permis de conducere. Ţigările, în valoare de peste 33.700 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării, bărbatul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar autoturismul Opel Vectra, evaluat la 4.500 de lei, a fost indisponibilizat la sediul Poliţiei de Frontieră.