Una dintre străzile din zona centrală a Sucevei, Vasile Bumbac, a fost închisă începând de luni dimineaţă, pentru o perioadă de aproximativ cinci luni, timp în care va fi refăcută în totalitate, prin investiţii de peste un milion de lei.
Lucrările de refacere a străzii respective erau programate să înceapă la finele anului trecut, dar, din cauza vremii nefavorabile, lucrarea a fost amânată până în primăvară.
De cum s-a topit zăpada, constructorul s-a apucat de lucru, luni dimineaţă fiind închise capetele de acces pe stradă – din zona intersecţiei cu strada Republicii, prin spatele magazinului Bucovina și de la intersecţia cu strada Ciprian Porumbescu (sediul E.ON).
"Chiar dacă primăvara a venit de câteva zile (nu mai târziu de marţi aveam temperaturi negative), începem în forţă lucrările de reabilitare a drumurilor. De luni au început lucrările de reabilitare totală a străzii Vasile Bumbac, porţiunea care este delimitată de strada Republicii și sediul E.ON. Această modernizare vine în continuarea celor făcute anul trecut, în așa fel încât zona din jurul Palatului Administrativ să fie refăcută total. Lucrările ar trebui finalizate până la finalul verii, dar constructorul promite că le va realiza până la sfârșitul lunii iulie", a declarat viceprimarul Lucian Harșovschi, care a îndemnat șoferii care pot ocoli zona, să o facă pentru a nu se aglomera și mai mult traficul.
Demararea lucrărilor de modernizare a străzii a dat peste cap traficul rutier în zona centrală, pentru că strada respectivă, chiar dacă este cu sens unic, este intens circulată, în acea zonă fiind atât importante instituţii – Prefectura, Consiliul Judeţean, Palatul Finanţelor, cât și agenţi economici.
Tocmai de aceea, imediat după închiderea capetelor străzii, lungi coloane de mașini s-au format în special în zona Palatului de Finanţe, pe strada Republicii și pe Ștefan cel Mare – în zona Bucovina.
Valoarea totală a lucrării este de 1.054.290,45 lei +T.V.A., din acești bani urmând să fie reabilitată și modernizată strada Vasile Bumbac pe o lungime totală de 337 metri, pe o suprafaţă de 2.349 mp – zona carosabilă. La aceasta se adaugă o suprafaţă de 1.558 mp de trotuare, care vor avea lăţimi cuprinse între 1,10 m și 5,60 m. Vor fi montate trei tipuri de borduri, din care 744 metri liniari de borduri mari de granit, 685 metri liniari de borduri mici de beton și 85 de metri liniari de borduri mici de granit.
De asemenea, se vor înlocui 28 stâlpi de iluminat cu înălţimea de 9 metri și 5 stâlpi de iluminat cu înălţimea de 4 metri, stâlpii de 9 metri urmând să fie dotaţi cu corpuri de iluminat tip LED (lucrare care necesită inclusiv înlocuirea cablului).
Lucrarea este finanţată prin PNLD (Programul Naţional de Dezvoltare Locală), pentru prelungirea termenului de execuţie fiind obţinut acordul Ministerului Dezvoltării.