Primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiţă Negură, a semnat, săptămâna trecută, trei contracte de finanţare pentru reabilitarea, modernizarea şi dotarea a trei unităţi de învăţământ din acest municipiu. Mihăiţă Negură a precizat că cele trei contracte au fost semnate la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, iar finanţarea se va asigura prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Negură a spus că un prim proiect vizează reabilitarea, modernizarea şi dotarea Colegiului Naţional „Dragoş Vodă”, o investiţie în valoare de aproape 10 milioane de lei. Lucrări de reabilitare, modernizare şi extindere vor fi realizate prin PNDL şi la Colegiul Silvic Bucovina, valoarea proiectului fiind de 4,85 milioane de lei. Mihăiţă Negură a mai spus că cel de-al treilea contract de finanţare a fost semnat pentru dotarea Grădiniţei cu program prelungit Nr. 2 din Câmpulung Moldovenesc, o investiţie în valoare de 154.700 lei.
Primarul din Câmpulung Moldovenesc a amintit că în anul 2016 a semnat contracte de finanţare lucrări de investiţii la încă patru unităţi de învăţământ din acest municipiu, respectiv Şcoala gimnazială Nr. 2 „George Voevidca”, Şcoala Nr. 3 „Bogdan Vodă”, Şcoala gimnazială Nr. 4 „Teodor Ştefanelli” şi Liceul Industrial de Construcţie Nr. 1. Negură a arătat că valoarea totală a investiţiilor la aceste unităţi şcolare se ridică la suma de trei milioane de euro. „Începând din anul 2016 şi până în prezent s-au parcurs procedurile de proiectare şi avizare, astfel încât de săptămâna aceasta vom emite ordinul de începere a lucrărilor pentru toate cele patru unităţi şcolare. Trebuie spus că prin etapele 1 şi 2 ale Programului Naţional de Dezvoltare Locală toate unităţile de învăţământ din Câmpulung Moldovenesc vor fi reabilitate şi modernizate la standarde europene”, a spus primarul Mihăiţă Negură. El a adăugat că urmează ca în câteva săptămâni să semneze un contract de finanţare în valoare de un milion de euro, tot prin PNDL 2, pentru modernizarea Şcolii gimnaziale Nr. 1 „Theodor Darie”.