Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat că împreună cu autorităţile din Cernăuţi şi Lvov, din Ucraina, va continua demersurile pentru construcţia drumului rapid pe coridorul european nord-sud prin estul Carpaţilor. Gheorghe Flutur a avut o întâlnire de lucru la Consiliul Judeţean Suceava pe teme ale cooperării transfrontaliere cu o delegaţie din Ucraina, din care au făcut parte preşedintele Consiliului Regional Cernăuţi, Ioan Muntean şi preşedintele Consiliului Regional Lvov, Oleksandr Hanushchyn.
În cadrul discuţiilor, principalul subiect abordat de Gheorghe Flutur a fost continuarea şi accentuarea demersurilor pentru realizarea drumului rapid pe coridorul nord-sud prin estul Carpaţilor, de la Baltică la Marea Neagră prin Lvov - Cernăuţi - Siret - Suceava - Paşcani - Bacău - Focşani, şi în continuare spre Bucureşti.
„Vom aborda toate căile şi toate instrumentele financiare posibile, ne vom adresa instituţiilor europene pentru a obţine fonduri, inclusiv prin mecanismele cooperării în Carpaţi”, a spus Flutur, care a arătat că Munţii Carpaţi se întind pe teritoriul a şapte state, peste 50% fiind pe teritoriul României. El a precizat că munţii Carpaţi ocupă aproximativ o treime din suprafaţa României, iar în judeţul Suceava, zonele montane ocupă două treimi din suprafaţa judeţului.
Flutur a spus că judeţul Suceava are cel mai mare sector românesc, cuprinzând 50 localităţi, respectiv două municipii, cinci oraşe şi 43 comune, cu un număr de 156 sate şi o populaţie de aproape 300.000 locuitori.
La întâlnirea de lucru de la CJ Suceava au participat şi specialişti în mai multe domenii de interes pe sectorul transfrontalier, infrastructură, patrimoniu cultural, sănătate, educaţie, turism, dotarea Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă, primarul Sucevei, Ion Lungu precum şi primari din localităţi de frontieră.
„A fost o întâlnire foarte bună. Am propus realizarea de parteneriate şi proiecte comune între localităţi din judeţul Suceava şi din Ucraina, pentru a putea accesa fonduri. Ca noutate, pe lângă fondurile alocate proiectelor comune în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România-Ucraina 2014-2020, se pot accesa granturi acordate de Norvegia, Islanda şi Liechtenstein. De săptămâna viitoare se va trece la activitatea pe grupuri de lucru”, a încheiat Gheorghe Flutur.