Suceava se numără printre puţinele municipalităţi din ţară care îndeplinesc condiţiile de accesare a fondurilor europene, încât, luna viitoare va fi depusă o primă tranşă de proiecte, prin care vor fi făcute investiţii importante în trei cartiere.
„La finele săptămânii trecute am avut discuţii la nivel de prim-ministru la Palatul Victoria, pe problema fondurilor europene. Suntem în primele cinci oraşe din ţară care au depus documentele pentru finanţările acordate în perioada 2014-2020.
În prezent doar 14 oraşe reşedinţă de judeţ, din ţară, îndeplinesc condiţiile de accesare a fondurilor europene, Suceava fiind printre ele. Termenul de depunere a proiectelor este 31.12.2018. Noi ne-am fi dorit să fie scurtat acest termen, să putem mai rapid accesa proiectele de finanţare, dar sunt oraşe care au încă mult de lucru. Vom depune primele trei proiecte ale Primăriei Suceava în luna aprilie – cel de realizare a Centrului Multifuncţional la Iţcani, realizarea a două grădiniţe noi, în Burdujeni Sat şi în zona centrală”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.
Grădiniţa din Burdujeni Sat va fi amenajată în curtea Şcolii Nr. 6, în vreme ce în Centru, noua grădiniţă va lua locul actualei Grădiniţe „Dumbrava Minunată” de pe strada Constantin Dobrogeanu Gherea - o clădire veche, din chirpici, care urmează să fie demolată.
Centrul multifuncţional de la Iţcani va fi realizat prin modernizarea clădirii vechiului Cinematograf „Arta”, unde, pe lângă o sală de cinema, va fi deschis şi spaţiu pentru primărie, Poliţia Locală, un birou al Poliţiei Municipiului, un cabinet medical, o farmacie şi un sediu al Asociaţiei Gospodarilor din Iţcani.