Radarele, aşa cum sunt denumite aparatele de măsurare a vitezei, vor fi amplasate exclusiv pe autospecialele cu înscrisurile şi însemnele distinctive ale Poliţiei. De asemenea, ofiţerul de poliţie care constată şi sancţionează o contravenţie privind circulaţia pe drumurile publice este obligat să poarte uniforma de poliţist, cu înscrisurile şi însemnele distinctive.
Aceste reglementări fac parte dintr-un proiect legislativ iniţiat de către deputaţii liberali Ioan Balan şi Florin Roman, iar zilele trecute a trecut de Senat cu 92 de voturi „pentru” şi unul „împotrivă”.
În acelaşi act normativ este cuprinsă şi reglementarea pentru radarele de tip pistol. Astfel, acestea urmează să fie amplasate la cel mult 10 metri de autospeciala Poliţiei Rutiere.
„Când noi doi am elaborat acest proiect, ne-am gândit că iniţiativa ar trebui să aibă un dublu rol. În primul rând, ne-am propus să mutăm accentul politicilor privind circulaţia pe drumurile publice de la sancţiune, care în România a devenit regula, la prevenţia încălcării normelor de circulaţie. O lege nu poate să urmărească doar aplicarea de sancţiuni. O lege trebuie orientată către obţinerea unui comportament dezirabil, către o conformare voluntară a cetăţeanului. Sancţiunea ar trebui să fie modalitatea de constrângere a celor care nu s-au conformat şi nu să devină în fapt regula. Orice şofer a constatat că atunci când un radar este inscripţionat şi pus la vedere în trafic, toţi şoferii respectă regulile de circulaţie, iar efectul legii este îndeplinit”, a arătat deputatul Ioan Balan.
Un alt aspect care s-a avut în vedere în momentul elaborării acestui proiect de lege a fost acela de a ridica nivelul de respect al cetăţenilor faţă de poliţişti.
„Nu mai este o noutate că ofiţerul de poliţie a ajuns să fie tot mai puternic presat, prin norma de amenzi impusă de şefi, să se ascundă prin tufişuri pentru a sancţiona conducătorii auto. Ofiţerul va câştiga mai mult respect din partea conducătorilor auto, iar cei certaţi cu legea nu vor mai putea contesta atât de uşor procesele-verbale de contravenţie”, a concluzionat Ioan Balan.