Specialiştii din învăţământul profesional şi firmele din judeţul Suceava vor primi consultanţă din partea partenerilor din Regiunea Schwaben, din Germania, pentru dezvoltarea învăţământului dual. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, marţi, că a solicitat sprijin în acest sens preşedintelui Consiliului Regiunii Schwaben, Jürgen Reichert, şi în data de 16 martie a.c. va veni la Suceava un reprezentat al Camerei de Comerţ şi Industrie din Schwaben, pentru consultanţă.
Flutur a mai anunţat că la nivelul Consiliului Judeţean Suceava se înfiinţează Consiliul de Dezvoltare Economică a judeţului, cu reprezentanţi ai CCI, ai asociaţiilor profesionale, ai IMM-urilor, ai primăriilor din municipii şi oraşe, cu scopul de a identifica soluţii pentru criza de forţă de muncă în domeniul privat.
Preşedintele CJ Suceava a subliniat paradoxul că nu există interes pentru învăţământul dual, dar toată lumea se plânge de lipsa forţei de muncă bine calificate. ”Invităm toţi aceşti parteneri la discuţii, să găsim soluţii pentru specializare şi stimulente financiare pentru stabilizarea forţei de muncă în judeţ. Operatorii în turism, dar nu numai ei, reclamă o fluctuaţie fără precedent a forţei de muncă”, a declarat Flutur.
Învăţământul dual se organizează doar la cererea firmelor
Deocamdată, în judeţul Suceava există o singură clasă de învăţământ dual, pentru Ambro, firmă cu capital francez. Pentru anul viitor sunt solicitări de calificare pentru mecanică auto, pielărie şi industria alimentară.
Comparativ, în Braşov sunt aproximativ 100 de clase care specializează şi furnizează oameni calificaţi pentru economia locală. Sprijinul pentru dezvoltarea învăţământului de acest tip a venit din partea unor firme germane.
Învăţământul profesional dual se organizează numai la cererea agenţilor economici. Autorităţile educaţionale răspund de asigurarea resurselor umane şi financiare şi organizează formarea teoretică tehnică din şcoală (1-2 zile de studiu pe săptămână), iar angajatorul trebuie să ofere resursele umane şi financiare şi să organizeze formarea practică, de la locul de muncă (3-4 zile). Învăţământul dual este destinat absolvenţilor învăţământului obligatoriu, deci pentru absolvenţii clasei a X-a.
Practic, învăţământul dual oferă absolvenţilor posibilitatea de a intra pe piaţa muncii şi de a continua pregătirea profesională la un nivel superior de calificare. De asemenea, la acest tip de învăţământ au acces şi absolvenţii din seriile anterioare care au părăsit sistemul de educaţie după absolvirea învăţământului obligatoriu, fără să-şi finalizeze pregătirea cu o calificare sau fără competenţe care să le ofere oportunităţi de angajare.