Sucevenii care au nevoie de tratamente medicale în străinătate pot beneficia de decontarea serviciilor medicale, de la Casa Asigurărilor de Sănătate, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de legislaţie. De la începutul acestui an, la CAS Suceava au fost înregistrate 141 de formulare europene, dintre care patru au fost pentru copii. Cei patru copii au primit aprobare pentru decontarea tratamentului de care au nevoie, trei dintre ei în Germania şi unul în Italia.
Preşedintele director al CAS Suceava, Cristi Bleorţu, a declarat, ieri, că anul trecut instituţia pe care o conduce a decontat 14,106 milioane de lei pentru serviciile medicale de care au beneficiat, în statele Uniunii Europene, suceveni asiguraţi medical. Potrivit şefului CAS Suceava, cele mai multe servicii medicale decontate au fost la clinici din Austria, Belgia, Germania, Spania şi Italia.
În 2017, CAS Suceava a decontat 2.227 de solicitări pentru servicii medicale în UE de care au beneficiat asiguraţi suceveni beneficiari de card european sau certificat provizoriu de înlocuire pentru cardul european, precum şi de formulare europene - E 106, E 121 şi E 112.
Formulare E 112, prin care pacienţii pot efectua tratament în străinătate, CAS Suceava a eliberat 43, pentru unităţi sanitare din Italia, Austria, Franţa şi Germania.
În ceea ce priveşte cardurile europene de asigurări sociale de sănătate, numărul acestora a crescut, în comparaţie cu anul 2016. Cristi Bleorţu a declarat că în anul 2017 CAS Suceava a eliberat 6.588 de carduri europene, în timp ce în anul 2016 a eliberat 6.158 de carduri europene.
Reamintim că pentru tratarea afecţiunilor existente, cardul european nu poate fi utilizat. Prin urmare, un pacient nu poate fi tratat în străinătate de diabet sau de o afecţiune cronică a inimii, pe baza cardului european, însă beneficiază de îngrijiri medicale în cazul unei crize diabetice (şoc insulinic, hiperglicemie, cetoacidoza diabetică) sau cardiace.
De asemenea, acest tip de card de sănătate nu poate fi utilizat pe teritoriul României, unde funcţionează sistemul naţional al cardurilor de sănătate.
Cardul european de sănătate, acordat asiguraţilor, la fel ca şi certificatul provizoriu de înlocuire pentru cardul european oferă titularului dreptul la servicii medicale care devin necesare pe perioada deplasării într-un stat membru al Uniunii Europene. De servicii medicale în străinătate beneficiază şi anumite categorii de pacienţi cu afecţiuni care nu pot fi tratate în România.