În perioada 23 – 25 februarie, la Iulius Mall Suceava este deschisă prima ediţie specială a Târgului Handmade. De vineri până duminică inclusiv, artizanii lucrului manual le vor propune clienţilor „simboluri ale sezonului verde". Cei care doresc să ofere mărţişoare unicat pot alege din nenumărate modele realizate din piele, hârtie, fimo, ceramică, materiale textile, pictate manual, croşetate, ţesute sau realizate prin alte tehnici aparte. Tot de la târg, vizitatorii pot alege cadouri inspirate de Dragobete şi de Ziua Femeii: bijuterii felurite, tablouri, felicitări, papioane, piese vestimentare, cosmetice naturale, decoraţiuni, aranjamente şi multe alte obiecte cu personalitate.
Ateliere de creaţie pentru copii
"Vestitori ai primăverii" vor realiza şi prichindeii, la noi sesiuni ale atelierelor de creaţie. Sâmbătă, de la orele 14.00 şi 15.00, în zona magazinelor pentru copii, cei mici vor învăţa de la specialiştii Creativ & Deco cum pot face mărţişoare lucrate manual. Iulius Mall Suceava le va pune la dispoziţie toate materialele de care au nevoie, iar copiii sunt responsabili de imaginaţie şi îndemânare. La final, fiecare participant va realiza câte trei tipuri de simboluri ale primăverii, care le vor fi oferite cadou. Participarea este gratuită, iar înscrierile se pot realiza la Centrul Info, în ziua desfăşurării atelierelor de creaţie.