Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Noile grile de salarizare a bugetarilor, adoptate de Guvern anul trecut, combinate cu măsurile „revoluţiei fiscale” şi efectul de creştere în cascadă a preţurilor la toate bunurile şi serviciile, au provocat anomalii grave în economia de piaţă şi deformarea scării valorilor.
Aşa se face că, în majoritatea cazurilor, salariile celor care lucrează în privat sunt, precum în filmele SF, la „ani lumină” distanţă faţă de cele ale angajaţilor din instituţiile de stat, indiferent de gradul de pregătire, performanţă, eficacitate şi responsabilitate.
O situaţie aparte se înregistrează la societatea de transport public local a Sucevei, TPL, care, deşi este în subordinea primăriei, la fel ca alte servicii de interes public, precum Poliţia Locală, Direcţia Pieţelor sau Direcţia Domeniului Public, are un alt statut, funcţionând la fel ca oricare altă societate privată.
Aşa se face că şi salariile celor care lucrează acolo, asigurând necesităţile de transport în comun ale zeci de mii de suceveni, au rămas la „ani lumină” distanţă faţă de cele ale colegilor lor care lucrează la birouri sau pe teren, dar care sunt cuprinşi în grilele de salarizare ca bugetari.
Mai mult, dacă s-ar pune în balanţă responsabilitatea pe care o au zilnic acei oameni, care transportă mii şi mii de călători, condiţiile dificile de lucru, lipsa unor condiţii adecvate de desfăşurare a activităţii, salariile lor pot fi considerate „de mizerie”, comparativ nu doar cu categorii profesionale similare, ci şi cu cei care prestează o muncă nu neapărat mai uşoară, cât mai lipsită de griji.
Salariul unui şofer TPL, 1.400 de lei, iar al unui angajat la spaţii verzi, 3.100 de lei
De exemplu, un şofer de autobuz, cel mai bine plătită categorie din cadrul unităţii, câştigă circa 1.550 lei net, pentru aceşti bani lucrând de la 4.30 dimineaţa, când efectuează prima cursă, până la ora 13.00, când încheie ultima cursă.
În acest timp, el are de efectuat cursă după cursă, stând ţeapăn la volan, mereu atent la pericolele din trafic, fără posibilitatea de a merge la toaletă, dacă are vreo urgenţă, decât când ajunge la capăt de linie.
Din cauza uzurii autobuzelor, a defecţiunilor inerente şi a condiţiilor improprii de garare a lor, în aer liber, la temperaturi extreme, acestea sunt adeseori îngheţate bocnă, încât şoferul trebuie să stea opt ore în frig, cu mănuşi, căciulă şi pătură pe picioare, cu riscul de a se îmbolnăvi sau de a accentua alte afecţiuni mai vechi.
Culmea, în vreme ce angajaţii de prin instituţii, de la birouri, beneficiază cam toţi de sporuri de 15% pentru condiţii dificile de lucru sau măcar de zile libere suplimentare celor de concediu legal, cei care lucrează în transportul public de călători nu au nici un fel de spor de condiţii deosebite, chiar de se trezesc cu noaptea-n cap, stau în frig, în praf, în zgomot, în condiţii de trafic foarte dificile, fiind supuşi la fel de fel de presiuni şi pericole, de la şoferi care nu cunosc nici măcar regulile de circulaţie sau teribilişti care pun în pericol şi pe ceilalţi participanţi la trafic, până la călători în stare de ebrietate sau chiar violenţi.
Colegii lor de pe microbuze câştigă şi mai puţin, circa 1.400 de lei, doar vechimea în muncă mai adăugându-le ceva la salarii.
Un mecanic auto, care stă toată ziua pe sub maşini, uns cu noroi, uleiuri de motor, de care nu are unde să se spele şi care îngheaţă iarna încercând să le ţină în funcţiune, în ciuda deselor defecţiuni şi a celor peste un milion de kilometri parcurşi, câştigă circa 1.400 – 1.500 de lei lunar, în funcţie de vechime.
La baza piramidei salariale se află taxatoarele, care au de stat o zi întreagă în picioare, în continuă mişcare, atât a autobuzului cât şi a lor, pentru că trebuie să se agite dintr-o parte în alta, printre oameni, urmărind care a mai urcat şi care are nevoie de bilet, verificând abonamentele să fie valabile, pe ele revărsându-se şi nemulţumirile călătorilor, uneori întemeiate, alteori total deplasate.
La finele unei luni de muncă, care altora, neobişnuiţi cu aşa ceva, li se poate părea o veşnicie, acestea pleacă acasă cu 1.200 de lei, cam cât este doar norma de hrană a unui poliţist local, care mai primeşte şi circa 3.000 de lei salariu.
Toţi aceşti oameni – 220 de salariaţi, care lucrează în schimburi, adeseori nu au sărbători de Paşti, de Crăciun, nici sâmbete sau duminici, pentru că se lucrează şi în zilele respective, transportul public în comun fiind un serviciu de permanenţă.
Comparativ, un şofer din Primăria Suceava, cu program de opt ore ziua, care asigură deplasarea angajaţilor între instituţii sau la alte obiective din oraş, cu o maşină mică, câştigă 2.300 de lei net lunar, deşi nu are nici pe departe responsabilităţile unuia care la un singur traseu parcurs este răspunzător de viaţa a 700 -800 de călători.
Sau, un exemplu mai elocvent, un angajat de la spaţii verzi, care tunde gardul viu, pleacă acasă cu 3.100 de lei net, pentru că pe lângă salariul de bază care a crescut simţitor conform noilor grile de salarizare din administraţie, are şi alte sporuri, pentru condiţii dificile de muncă. Iar diferenţele sunt cu atât mai usturătoare pentru ei cu cât toate aceste categorii, în final, au acelaşi angajator – municipalitatea.
