Nemulţumirile poliţiştilor legate de faptul că nu li se mai plătesc sporurile pentru asigurarea permanenţei de la domiciliu sunt departe de a se fi stins, iar unii dintre ei s-au decis să ia măsuri radicale. Ultimii pe listă sunt poliţiştii de la Compartimentul Criminalistic al Poliţiei oraşului Gura Humorului, compartiment care are în componenţă doar doi oameni. Aceştia ar trebui să asigure cercetarea la faţa locului, în cazuri de furt, accidente, distrugeri, morţi suspecte etc., la nivelul a două oraşe, Gura Humorului şi Frasin, plus o secţie rurală, în total încă zece comune arondate. După cum lesne se poate înţelege, munca poliţistului criminalist trebuie să se facă la locul evenimentului, deci este nevoie de el 24 din 24.
„La un calcul sumar, ne vedem nevoiţi să asigurăm intervenţia la evenimentele sesizate timp de şase luni, într-un an calendaristic, de fiecare, întrucât la nivelul acestei subunităţi de poliţie, la Compartimentul Criminalistic, munca nu se poate desfăşura în schimburi, pentru a se asigura continuitatea serviciului poliţienesc de la sediul subunităţii, iar posibilitatea compensării cu timp liber, pentru timpul stat la permanenţă, nu este posibilă datorită lipsei de cadre”, se arată în raportul scris al poliţiştilor criminalişti din Gura Humorului, transmis conducerii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.
Fără poliţist criminalist pentru cercetare la faţa locului, de la 16.00 până a doua zi dimineaţă
Cei doi poliţişti criminalişti au asigurat până acum permanenţa de la domiciliu pentru că primeau spor pentru asta, adică bani în plus la salariu.
Cum în 2018 sporurile pentru permanenţă nu se mai dau, poliţiştii de la Compartimentul Criminalistic al Poliţiei oraşului Gura Humorului au decis că nu mai pot lucra într-un ritm infernal, fără a fi plătiţi suplimentar. Ei au scris în raport că nu sunt de acord ca, din martie 2018, să mai fie planificaţi la permanenţa neremunerată de la domiciliu, în afara programului de lucru, adică între 8.00 şi 16.00, cinci zile pe săptămână.
Poliţiştii au mai solicitat în raportul scris trimis conducerii IPJ Suceava să li se comunice o eventuală soluţie pentru rezolvarea problemei.
Singura soluţie viabilă ar putea fi suplimentarea numărului de oameni, pentru ca poliţiştii criminalişti să lucreze în ture şi astfel să nu mai fie nevoie de a se asigura permanenţa de la domiciliu. Aşa s-a întâmplat recent în cazul Formaţiunii Criminalistice de la Poliţia municipiului Rădăuţi, însă acolo a fost nevoie doar de aducerea unui om în plus.
La Gura Humorului însă, având în vedere că sunt doar doi poliţişti criminalişti, o soluţie pare a fi mult mai greu de găsit.
Poliţiştii care asigurau permanenţa de la domiciliu au pierdut între 400 şi 700 de lei pe lună
Poliţistul criminalist Bogdan Bănică, liderul judeţean al Sindicatului DECUS, cel care a prezentat situaţia colegilor de la Gura Humorului, a subliniat că la fel stau lucrurile şi pe toată zona Vatra Dornei, unde sunt doar doi poliţişti criminalişti, dar şi la alte structuri de poliţie din judeţ.
„Sunt mai mulţi colegi din judeţ care au depus rapoarte individuale în care au anunţat că nu mai vor să muncească fără a fi plătiţi”, a spus Bănică, care a depus şi el un raport individual în acest sens.
El a arătat că problemele de acest gen au fost rezolvate doar punctual, unde erau cât de cât oameni suficienţi şi, cu unul detaşat în plus, s-a reuşit asigurarea muncii în schimburi.
Bogdan Bănică a precizat că poliţiştii din structurile la care era nevoie de asigurarea permanenţei la domiciliu au pierdut între 400 şi 700 de lei, după tăierea sporului.
„Sindicatul pe care îl reprezint ţine să salute şi să susţină demersul colegilor din ţară care ausesizat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării cu privire la faptul că structurile Poliţiei Române nu asigură programul permanent de lucru al angajaţilor, ceea ce aduce prejudicii grave ordinii publicii şi securităţii naţionale”, a mai transmis Bogdan Bănică.