O femeie care comercializa obiecte bisericeşti în curtea Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou din Suceava a fost victima unui individ care, după ce a lovit-o, a forțat-o să-i dea banii pe care îi încasase din vânzări. Sesizați de cele petrecute, un echipaj de jandarmi a identificat un bărbat din județul Bacău care avea asupra sa întreaga sumă de bani şi care a fost predat polițiştilor pentru cercetări.
Incidentul s-a petrecut în timpul dimineții de luni, o patrulă de jandarmerie care se afla în serviciul de menținere a ordinii şi liniştii publice în zona centrală a municipiului Suceava fiind anunțată, în jurul orei 10.30, despre comiterea unei posibile tâlhării în incinta Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou.
Ajunşi la fața locului, jandarmii au luat semnalmentele suspectului, pe care în urma căutărilor l-au identificat în apropierea locaşului de cult, asupra sa fiind găsită suma de 800 de lei, care s-a dovedit a fi furată de la femeie. Ei au constatat că este vorba de un bărbat de 35 de ani din comuna Berzunți, județul Bacău, despre care femeia a povestit cum a comis fapta. Dimineață bărbatul a intrat în curtea mănăstirii şi când a prins un moment favorabil, a atacat-o pe femeia care vindea obiecte bisericeşti într-un spațiu special amenajat. A lovit-o pe aceasta mai întâi cu un baston din lemn, pe care îl avea asupra lui, după care, folosind amenințările, a determinat-o să-i dea toți banii pe care îi avea din încasări, dispărând apoi pe aleile din jur. Întreaga sumă de bani găsită asupra bărbatului a fost recuperată şi înapoiată femeii, jandarmii întocmind acte de sesizare privind posibilitatea săvârşirii unei infracțiuni de tâlhărie. Suspectul a fost predat Poliției Municipiului Suceava, pentru continuarea cercetărilor.