Inconștiența unui bărbat de a se urca băut la volan a dus la producerea unui accident, din fericire fără urmări grave. Evenimentul rutier a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 19.00, pe drumul județean DJ 290A din localitatea Dealu a comunei Zvoriștea. În timp ce conducea un autoturism marca VW Vento, Mihai G., de 47 de ani, din localitate a intrat în coliziune față-spate cu o autoutilitară marca Ford Tranzit, care staționa pe partea dreaptă a drumului. În urma impactului dintre vehicule, șoferul autoturismului a fost ușor rănit. La fața locului a ajuns în scurt timp un echipaj de poliție care l-a testat pe şofer cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatului i-au fost recoltate și probe biologice de sânge la spital. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.