Un bărbat aflat la volanul unui autoturism, care nu a oprit la semnalul regulamentar al polițiștilor, a fost urmărit în trafic de aceștia, până în momentul în care a pierdut controlul direcției și a ajuns cu mașina în șanț.
Incidentul s-a petrecut marți după-amiază, în jurul orei 15.00, pe un drum județean din comuna Gălănești, în momentul în care polițiștii Secției de Poliție Rurală Gălănești au făcut semnal regulamentar de oprire unui autoturism marca Audi A3. Conducătorul auto nu s-a conformat și și-a continuat deplasarea spre comuna Frătăuții Vechi, fiind urmărit în trafic de echipajul de poliție. După aproximativ 3 km, bărbatul a pierdut controlul direcției în momentul în care a intrat pe un drum lateral în comuna Frătăuții Vechi, într-o curbă la stânga, din cauza vitezei excesive de deplasare, a derapat și a părăsit partea carosabilă, intrând în șanțul din dreapta. La volanul autovehiculului a fost identificat Petrică M., un bărbat de 35 ani din comuna Voitinel, care nu posedă permis de conducere. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.