Seria de evenimente de sâmbătă, 10 februarie, consacrată împlinirii a 630 de ani de atestare documentară a oraşului Suceava şi a Cetăţii de Scaun, s-a încheiat cu un concert al celor de la Carla’s Dreams, una dintre cele mai în vogă trupe ale momentului. Purtând deja celebrele hanorace cu glugă, ochelari de soare negri şi cu feţele pictate în colori închise, Carla’s Dreams a convins câteva mii de suceveni să-şi petreacă seara de sâmbătă pe hiturile lor, pe esplanada din centrul oraşului.
“Sunteţi atât de proaspeţi, dar totuşi atât de vechi”, le-a spus artistul sucevenilor în debutul recitalului, referindu-se la cei 630 de ani care au trecut de la prima atestare documentară.
Cu toate că sunt recunoscuţi ca fiind revelaţia muzicii româneşti din ultimii ani, fie din cauza temperaturii neprietenoase sau fie pentru că au abordat câteva piese mai puţin cunoscute publicului, showul Carla's Dreams de la Suceava a început mai curând amorţit, fără strigăte de entuziasm şi cu sesiuni de aplauze scurte.
Însă au dezmorţit atmosfera single-urile lor, pe care fanii le-au transformat în hituri, şi care au stat pe locul 1 al radiourilor şi televiziunilor de specialitate săptămâni întregi: „Eroină”, ”Până la sânge”, ”Pohui”, ”Imperfect”, ”Beretta”, ”Născut în Moldova”, ”Ne bucurăm în ciuda lor”.
Spectatori de toate vârstele, de la puşti care abia reuşeau să surprindă câteva cadre foto cu artiştii lor preferaţi, la bunici şi părinţi, au fredonat alături de interpreţii fără chip versurile hiturilor, cunoscute pentru mesajul intens şi direct.
Aproape de finalul programului lor, edilul municipiului, Ion Lungu, a urcat pe scenă şi i-a oferit solistului basarabean diploma şi medalia aniversară, realizate special pentru manifestările din acest final de săptămână. Lungu a reamintit că municipiul Suceava a semnat, sâmbătă, un protocol de înfrăţire cu municipiul Soroca din Republica Moldova.
Înainte de a se despărţi de public, Carla’s Dreams a făcut o promisiune fanilor săi: ”Ne vedem la 650 de ani”. Seara s-a încheiat cu un foc de artificii.