Amintiri din Comunism

El anunţa în faţa Europei uimite că mai există un imperiu, după ce au căzut pe rând cel britanic, francez, otoman, rus, austro-ungar. Mai există imperiul român, adică România noastră cea iubită. Noi şi Japonia mai suntem imperii. E adevărat, în patria noastră numai Nicolae A. Ceauşescu putea fi proclamat împărat. Şi poate că merita. Poate că meritau şi activiştii, inclusiv tovarăşul Bobu, să fie conţi, duci, viconţi, şambelani, spătari şi paharnici, chiar şi hatmani, ca la slavi, cum tot preţuiam noi trecutul nostru glorios. Toate războaiele au fost glorioase, atfel nu se făcea imperiul. Prima tentativă a făcut-o Ştefan cel Mare din Suceava, care ocupa mereu ţara soră Muntenia. Apoi a venit Mihai Viteazul, oltean de neam, care a făcut un efemer imperiu cu cele trei ţărişoare româneşti. E adevărat că ungurii nu recunosc nici acum tratatul de la Trianon şi dau vina pe ciobanii români şi pe brânza de oaie pentru înmulţirea inexplicabilă a acestora din Ardeal, cum am spus şi cu altă ocazie. Partidul Comunist Român al cominterniştilor de la Moscova, de fapt Partidul Comunist Cominternist scria negru pe alb în documentele sale din capitala URSS-ului că tendinţele imperialiste ale fostului imperiu româno-bulgar au reizbucnit în 1913, când a fost anexat Cadrilaterul, apoi în 1918, când s-au anexat Basarabia, Ardealul şi Bucovina. Şi parcă, pentru a turna gaz peste foc, mareşalul Antonescu a luat în stăpânire Transnistria, adică teritoriul dintre Nistru şi Bug. Dacă câştiga Hitler războiul, imperiul român ar fi putut ajunge la Volga, adică chiar la Stalingrad, unde au locuit cu milenii în urmă sciţii şi chiar khazarii, strămoşii noştri, cum spunea cu măiestrie scriitorul pur bolşevic I. Ludo prin 1956-1960, în ciclul său de romane Paravanul de Aur, mai precis în ultimul, intitulat profetic Ultimul batalion. Tovarăşul Voronin, fost preşedinte al Republicii Moldova, le ştie pe toate şi fixează geografic România între Dobrogea, Focşani (adică Milcov) şi munţii spre Transilvania, adică Muntenia cu Oltenia, care poate deveni republică independentă, după el. Interesant e că vorbeşte fluent româneşte, deşi el nu recunoaşte. Alţi istorici de peste Prut au spus sincer că cele două părţi ale Moldovei se pot uni, cu capitala la Chişinău, nu la Iaşi. Noi, bucovinenii, să trecem la Austria, unde ne este locul. Statuia lui Ştefan cel Mare s-o mutăm la Viena, împreună cu Mănăstirea Putna, cu tot cu mormântul lui. Aşa ne trebuie, spunea prietenul meu din prima tinereţe Sin Leiba Şloim, la Botoşani, oraşul boierilor români şi al armenilor de dincolo de muntele Ararat. Voronin ne acuză nu de imperiu, asta treacă-meargă, s-au semnat tratate, ci de imperialism, adică exact cum îi înfieram noi pe bandiţii de peste ocean, americanii din anii 1950. Acum sunt cea mai bogată, mai prosperă şi mai democratică ţară din lume. Numai că din diverse motive au nevoie de câte un război, eventual două, nu mai multe. Să se consume armamentul învechit, dar să nu moară mulţi soldaţi, că vin pe urmă plângând mamele şi soţiile la Casa Albă.

Cu societatea socialistă multilateral dezvoltată, idee genială a lui Ceauşescu, acesta îi depăşea pe Marx şi Lenin. Engels şi Stalin nu mai contau demult ca teoreticieni ai comunismului. Adevărul este că în cele 36 de volume din opera completă a tovarăşului Nicolae Ceauşescu nu se făcea nici o referire cu trimitere la subsolul paginii, la cărţile celor patru mari dascăli ai proletariatului. Aceştia aveau portretele pe peretele din stânga clasei a doua pe care o păstorea învăţătorul Constantin Sofian din Costâna, care ne învăţase să cântăm marşul lui Tudor Vladimirescu, folosit şi de legionari. Dacă aveam cu 10 ani mai mult poate m-aş fi făcut legionar, deşi nu prea cred, ceremoniile religioase ale lor, câte le-am văzut în filme sau la TV nu mi-au plăcut, nici ideologia lor aparent de stânga, deşi în epocă, cum am mai spus, au cucerit tineretul studios. Evident, era exagerată şi xenofobia lor. Dar sunt oameni care au făcut 16 ani de puşcărie grea şi tot cred în idealurile legionare, naţionaliste, ortodoxe, dar şi cu idei de stânga. Îndeosebi preoţii şi tinerii învăţători, aceştia îmbrăcaţi naţional, erau atraşi de ei. Dar comunistul Nicolae Ceauşescu, făcut de un bătrân membru al partidului lui Codreanu „un bun legionar” într-un jurnal, credea cu fanatism la început în internaţionalismul proletar, cât îl înţelegea el. Evident, după studiile superioare, au trebuit parcurse şi clasele V-VII, cum se cereau atunci, şi liceul, pentru a putea primi diploma de economist. A făcut, cum se ştie, două facultăţi, adică şi ASE-ul, plus Academia „Frunze” din Moscova. Cursuri a frecventat doar la Moscova, învăţând şi limba rusă, celelalte s-au făcut doar în hârtii şi acte. Nu numai el, ci şi toţi amărâţii de activişti cu 4 clase primare au ajuns la „Ştefan Gheorghiu”, apoi au obţinut şi note într-o sesiune de câteva ore la sediile lor, unde profesorii le puneau note, încheiau situaţia pe trimestre, pe ani, clasa a V-a, promovat, clasa a VI-a, promovat, clasa a VII-a, promovat. Să trăiţi, li se adresa directorul şcolii, vreţi să ştiţi şi notele? Lasă, tovarăşe director, partidul ştie ce note ne-aţi pus. Partidul conduce, nu? Profesorii aveau frisoane în scaunele pe care stăteau în săli de şedinţe. Activiştii elevi erau în prezidiu. Începem şcoala medie? întreba, imprudent, un profesor. Ce medie, tovarăşi profesori? Dă-o dracului, suntem noi de şcoală medie, cum adică, la mijloc? Muncitorii, cea mai evoluată clasă socială, au făcut şcoala medie? Să continuăm, să trăiţi, intervenea directorul. Ei, hai, faceţi o pauză, mai gustăm şi noi un pahar de ţuică... Să trăiţi, tovarăşe secretar, intonau în cor profesorii celui mai înalt în grad. Să trăiţi şi voi, mama mă-sii! Clasa a VIII-a, promovat, clasa a IX-a, promovat, clasa a X-a, promovat, ultima clasă de şcoală medie promovate toate materiile cu nota 10. Vă rog, să trăiţi, semnaţi diploma de maturitate! Ce maturitate, dumnezeii mă-sii? Să trăiţi, tovarăşi, semnaţi diplomele! Asta după 1965. Înainte era doar şaiba...