Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că bugetul pe acest an al instituţiei pe care o conduce poate fi considerat a fi unul al dezvoltării, comparativ cu cel de anul trecut. Bugetul Consiliului Judeţean şi al unităţilor subordonate instituţiei a fost aprobat, ieri, cu unanimitate de voturi, într-o şedinţă extraordinară a deliberativului. La capitolul de venituri este prevăzută o sumă de 506,3 milioane de lei, în timp ce la cheltuieli este prevăzută suma de 563,142 de milioane de lei. Flutur a spus că diferenţa care apare va fi acoperiră din excedentul bugetar al anilor precedenţi. El a ţinut să precizeze că atât la venituri, cât şi la cheltuieli, o sumă de 135,943 de milioane de lei „intră şi iese” din buget, fiind destinată finanţării drepturilor persoanelor cu handicap pentru anul 2018. Gheorghe Flutur a făcut referire în special la totalul din secţiunea de cheltuieli, precizând că 397,8 milioane de lei vor fi folosite pentru funcţionare, iar 138,3 milioane de lei vor fi cheltuieli de dezvoltare. „Dacă scădem banii pentru persoanele cu handicap, cei 135,9 de milioane de lei, atunci ne rămâne o structură de 65% cheltuieli de funcţionare şi 35% pentru dezvoltare. Faţă de anul trecut, bugetul Consiliului Judeţean Suceava este un buget de dezvoltare. Aici intră proiecte noi pe POR, cum este drumul axial Suceava – Iaşi, drumurile judeţene finanţate prin PNDL, adică 70 de milioane de lei, fonduri destul de însemnate pentru SMID, unde numai aici sunt 17 milioane de lei, precum şi celelalte proiecte europene care au şi ele cam 30 de milioane de lei. De aici ponderea mai mare anul acesta în cheltuieli de dezvoltare”, a declarat şeful administraţiei judeţene.
Bani mai mulţi pentru modernizarea drumurilor judeţene
Gheorghe Flutur a subliniat că anul acesta, pentru drumurile judeţene creşte alocarea bugetară de la 42 milioane de lei, cât a fost anul trecut, la 112,45 milioane, de lei, adică de 2,6 ori mai mult. „La drumuri, noi calculam undeva în jur de 16 drumuri care vor intra în modernizări, cu circa 230 – 250 de kilometri. Nu cred că se vor finaliza toate tronsoanele anul acesta, dar este un program foarte curajos de modernizare a infrastructurii de drumuri judeţene în acest judeţ”, a afirmat Flutur. El a adăugat că pentru Spitalul Judeţean se va dubla suma alocată, faţă de cea din 2017, de la zece milioane de lei, la aproape 20 de milioane de lei.
„La spital pregătim un proiect transfrontalier, dar şi unul prin Programul Operaţional Regional (POR) pentru un heliport şi un lift. Apoi avem şi un proiect POC (Proiectul Operaţional Comun) cu Ucraina pentru a ne dota cu un scintigraf nou. Spitalul are nevoie de un scintigraf pentru că oamenii merg la Târgu Mureş şi la Bucureşti pentru un astfel de aparat”, a explicat Gheorghe Flurtur. El a adăugat că CJ Suceava are proiecte prin POR pentru şcoala specială de la Rădăuţi şi grădiniţa specială de la Fălticeni, dar şi un proiect PNDL pentru şcoala specială din oraşul Gura Humorului.
Flutur a declarat că potrivit bugetului pentru anul acesta, Direcţia pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului primeşte 102,7 milioane de lei, pentru aparatul propriu este prevăzută suma de 75,2 de milioane de lei, Muzeul Bucovinei – 10,1 milioane de lei, Biblioteca Bucovinei - 2,9 milioane lei, Centrul Cultural Bucovina – 11,5 milioane de lei, Aeroportul "Ștefan cel Mare" - 9 milioane de lei, şcolile speciale - 11,4 milioane de lei, Serviciul pentru Evidenţa Persoanelor – 2,6 milioane de lei, Centrul Militar Judeţean şi ISU Suceava câte 300.000 de lei, în timp ce pentru programul „Laptele şi Cornul”, până în luna iunie este alocată suma de 11,9 milioane de lei.
”Ca o concluzie putem spune că 2017 a fost anul pregătirii de proiecte. Anii 2018 şi 2019 trebuie să fie anii de dezvoltare a judeţului Suceava cu aceste mari proiecte”, a încheiat Gheorghe Flutur.