PMP Suceava are o nouă structură de conducere judeţeană. Schimbarea componenţei Consiliului Executiv Judeţean interimar al PMP Suceava s-a decis într-o şedinţă a conducerii centrale a partidului, care a avut loc la începutul acestei luni. În funcţia de preşedinte interimar este în continuare deputatul Eugen Tomac, în timp ce funcţia de prim-vicepreşedinte la nivel judeţean va fi ocupată de liderul organizaţiei municipale a PMP Suceava, Marian Andronache. Funcţia de prim-vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene Suceava a PMP a rămas vacantă în urma demisiei lui Corneliu Popovici, fost lider al filialei judeţene şi fondator al acesteia.
În cursul zilei de ieri, prim-vicepreşedintele PMP Suceava, Marian Andronache, a susţinut o conferinţă de presă alături de noii membri din Consiliul Executiv Judeţean, el precizând că din momentul de faţă „formăm o echipă puternică în care cei cărora nu le place transparenţa, corectitudinea şi munca în echipă nu au ce căuta”. Marian Andronache a spus că în ultima perioadă au existat o serie de tensiuni în partid, pe care nu vrea să le discute. El a precizat că funcţiile de vicepreşedinţi în cadrul Consiliul Executiv Judeţean al PMP Suceava sunt ocupate de Ioan Bogdan Codreanu (primarul comunei Pojorâta), Radu Reziuc, Florin Șalar, Romeo Cocerhan, Adrian Bogdan Nicolau, Vasile – Dan Dumitru, Cristian Sidor, Constantin Munteanu şi Johannes Raimund Onesciuc. Vicepreşedinţi sunt şi preşedintele organizaţiei de tineret a PMP Suceava, Emanuel Mitric, preşedintele seniorilor, Savin Paşcan, şi liderul organizaţiei de femei, Lenuţa Balan. Funcţia de secretar general este ocupată de Anca Mihaela Gâtlan, secretar general adjunct este Constantin Dorel Donisian, în Consiliul Executiv Judeţean fiind şi 14 secretari executivi.
Andronache a precizat că toţi aceştia formează o echipă puternică, în care toţi doresc redresarea partidului.
Andronache a spus că noua echipă de conducere are rolul de a pregăti alegerile în organizaţia judeţeană
Marian Andronache a adăugat că noul Consiliu Executiv va avea ca rol principal organizarea alegerilor în cadrul Organizaţiei Judeţene a PMP Suceava, care vor avea loc pe 10 martie 2018.
„Este o echipă unită din care fac parte şi foarte mulţi membri care se regăseau şi în fostul Consiliu Executiv Judeţean. Din acest moment formăm o echipă şi ne vom pregăti de alegerile parlamentare”, a spus prim-vicepreşedintele PMP Suceava.
În acelaşi timp, secretarul general al filialei judeţene, Anca Mihaela Gâtlan, a precizat că PMP Suceava este un partid organizat în teritoriu, din Consiliul Executiv Judeţean făcând parte membri din aproape toate zonele judeţului. Ea a precizat că la alegerile locale din 2016, PMP Suceava a participat cu 85 de organizaţii locale, din totalul de 114 de localităţi, iar după alegerile parlamentare, unele dintre acestea au devenit inactive. Anca Mihaela Gâtlan a adăugat că PMP Suceava are în momentul de faţă peste 3.000 de membri, iar planurile până la sfârşitul anului sunt de a se înfiinţa filiale în toate cele 114 localităţi ale judeţului, dar şi depăşirea cifrei de peste 5.000 de membri. „Scopul final este să obţinem un scor cât mai bun la alegeri, iar acest scor să fie format din două cifre”, a precizat secretarul general al PMP Suceava, care a mai spus că la alegerile în cadrul organizaţiei judeţene vor participa 400 de delegaţi din tot judeţul.
Legat de organizarea alegerilor, preşedintele comisiei de organizare a acestora, Cătălin Alexandroaie, a precizat că dosarele de candidaturi pentru funcţiile din conducerea judeţeană pot fi depuse de pe 12 până pe 24 februarie 2018. Până în prezent, singurul care şi-a depus candidatura pentru funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene PMP Suceava este Marian Andronache.