Investiţia care s-a transformat de-a lungul anului trecut în cel mai spectaculos centru de fitness din întreaga zonă a Moldovei, a început să dea roade din prima lună de funcţionare permanentă, de după sărbătorile de iarnă. Acest centru ce se adresează tuturor vârstelor şi exigenţelor şi care a adus în faţa celor interesaţi aparatură de ultimă generaţie, un spaţiu amenajat de excepţie şi servicii de calitate, are astăzi o activitate intensă, bazată pe sute de vizitatori care îi trec pragul zilnic. Sub supravegherea celor mai buni instructori sportivi din oraş, Connect Fitness Center propune clienţilor mai multe moduri de petrecere a timpului prin mişcare şi relaxare, punând la dispoziţia acestora o întreagă gamă de abonamente foarte avantajoase şi noi programe flexibile.
Investiţii noi în utilarea sălii, sală de masaj şi terasă de relaxare pentru anotimpul cald
Investiţiile începute în urmă cu un an, cu amenajarea unui spaţiu generos restructurat de la zero, echipat cu aparatură de forţă comandată la firme de top în ceea ce priveşte producţia pentru fitness, vor continua în perioada următoare. În modul în care se fac aceste investiţii au avut prioritate cerinţele clienţilor, a căror cerere mărită pentru aparatura Cardio va duce la achiziţionarea unor noi benzi de alergat, alături de cele 14 deja existente. Pe lângă investiţiile în aparatură, numărul instructorilor de sală care fac o îndrumare corectă a folosirii aparatelor fitness a crescut de la patru la şase instructori. În perioadele aglomerate ale zilei, respectiv 06.00-09.00 şi 17.00-23.00, alături de cei doi instructori va exista şi un al treilea, care va sprijini activitatea pe aparate. De asemenea conducerea clubului Connect Fitness Center doreşte să investească în cel mai scurt timp în deschiderea camerei de masaj, fiind acum în căutarea unor masori buni şi cu experienţă, care să conducă un mod de activitate profesionist.
Pentru perioada anotimpului cald, administratorii clubului şi-au propus de asemenea renovarea şi deschiderea terasei din jurul centrului, unde clienţii vor putea petrece momentele de odihnă de după antrenament, servind tot felul de cocktailuri din legume şi fructe. O noutate pentru clienţi va fi în curând introducerea cartelelor de acces personalizate, pe cardul fiecăruia fiind impregnate numele şi fotografia deţinătorului.
Accesul se va face pe bază de abonamente, care permit un număr nelimitat de şedinţe la sală
Unul dintre devizele firmei este „Abonamente pentru toată lumea”. Un număr de 5 tipuri de abonamente fiind deja lansate.
Primul abonament poartă denumirea de Fitness Basic, costă 120 de lei şi este pentru acces doar în sala de fitness, beneficiind de toată aparatura acestei săli. Abonamentele nu sunt pe şedinţe, clientul poate veni de la 5 dimineaţa şi poate lucra până la 12 noaptea, accesul fiind nelimitat. Abonamentul Fitness Full costă 150 de lei lunar şi înseamnă ca pe lângă abonamentul Fitness Basic, clientul să aibă acces şi la saună. Sauna este deschisă în timpul săptămânii, de luni până vineri, de la 06.00 dimineaţa până la ora 23.00, iar în timpul weekend-ului, de la 08.00 dimineaţa până la ora 19.00. Un abonament Complet înseamnă acces în sala de fitness, la programul de aerobic şi acces la saună şi va fi la preţul de 190 de lei pe lună. Un alt tip de abonament poartă denumirea de Fitness Junior, este la preţ de 60 de lei pe lună şi se adresează tinerilor sub 16 ani, care au acces la întreaga gamă de aparate din sala de fitness. Ei nu au acces la saună, pentru că sunt în creştere şi sauna nu se recomandă acestei vârste. Abonamentul pentru Aerobic este doar pentru gimnastică aerobică, la preţ de 120 de lei pe lună, cu un număr de şedinţe nelimitat.
Investiţii noi în sala de Aerobic, unde vor fi montate echipamente pentru TRX Aerobic
Doi instructori profesionişti, consideraţi la ora actuală cei mai buni antrenori din oraş, sunt cei care îndrumă într-o sală specială cursul de gimnastică aerobică. Sala este iluminată natural şi are o ventilaţie deosebită, foarte necesară practicării acestui gen de mişcare. Programele de aerobic încep în fiecare zi la ora 17.00, un program desfăşurându-se pe durata unei ore şi ţin între 2 şi 3 ore, în funcţie de cum îşi organizează programul cei doi antrenori (ex. Aerobic Dance, Capoeira Aerobic sau Step Aerobic). Pe viitor se preconizează să existe programe de aerobic şi în cursul dimineţii, în funcţie de cerinţele care vor veni din partea clienţilor. Foarte importantă pentru clienţi va fi introducerea unui nou program de TRX Aerobic, un mod de a face mişcare cu ajutorul unor hamuri speciale. Acest nou program va fi lansat în circa 2 săptămâni.
Oferte mai ieftine pentru clienţii cu timp liber în orele mai puţin aglomerate ale sălii
Prima lună de funcţionare a clubului Connect Fitness Center a arătat o cerere mare de mişcare şi relaxare şi a adus un număr important de abonaţi. Ionela Paicu, administratora clubului ne-a declarat:
“După aproape o lună de acomodare, noi am intrat în pâine undeva după 3 ianuarie şi pot să spun că stăm foarte bine. Avem în acest moment circa 600 de abonaţi, un număr la care nu ne-am fi aşteptat. Ne-am gândit ca pe viitor, dacă vor fi foarte mulţi clienţi şi va fi aglomerat în orele de vârf, să facem nişte abonamente cu un preţ redus, pentru orele din timpul amiezii, când sala de fitness este mai putin aglomerată. Aceste abonamente mai ieftine se vor adresa clienţilor care au mai mult timp liber şi vor să facă mişcare”. Centrul de mişcare şi relaxare Connect Center îşi deschide porţile în zilele lucrătoare la ora 05.00 şi le închide târziu, la ora 24.00. Clienţii sunt aşteptaţi la finalul programului la o saună de relaxare amenajată în aceeaşi incintă, iar prin intermediul barului sportiv şi a cafenelei, clienţii pot găsi suplimente nutritive pentru sportivi, băuturi profesionale, batoane energizante şi alte produse necesare în timpul efortului fizic. Igiena sălii şi a aparatelor nu a fost lăsată la întâmplare, la interval de 3-4 ore fiecare aparat fiind dezinfectat cu soluţii antifungice şi antibacteriene, pentru condiţii de igienă pe care patronii centrului au pus mare accent. Clienţii vor avea acces în sală doar cu papuci sport de schimb şi prosop, iar întreaga incintă este supravegheată video pentru protejarea bunurilor lăsate în vestiare.
Arta marţială israeliană de autoapărare Krav-Maga se poate practica mai nou în cadrul clubului
Krav-Maga este arta marţială israeliană de autoapărare, accesibilă tuturor, cu tehnici executate rapid şi eficient şi care ajută oamenii obişnuiţi să supravieţuiască unui conflict cu unul sau mai mulţi agresori, mai puternici şi mai rapizi. Luând parte la cursurile de Krav-Maga, obţineţi încredere de sine, învăţaţi cum să vă apăraţi, cum să neutralizaţi oponentul cu tehnici rapide şi eficiente, chiar dacă acesta este înarmat.Participând la cursurile de Krav-Maga, puţeţi invăţa cum să vă descurcaţi în cazul în care sunteţi atacat cu un cuţiţ, din diferite unghiuri de atac.“Spax”, singurul instructor de Krav-Maga din judeţ, vă aşteaptă în cadrul clubului Connect Centerîn fiecare marţi şi joi, între orele 19.30-21.00, această tehnică putândfi practicată indiferent de vârstă, sex şi fără o condiţie fizică deosebită. Informaţii mai multe găsiţi pe facebook la adresa Krav-Maga Self-Defence.