În urma unor controale întreprinse de poliţişti din cadrul Serviciului de Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din IPJ Suceava, au fost constatate infracţiuni de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, fiind deschise două dosare penale şi confiscate mai multe arme.
Verificarea modalităţii în care sunt respectate prevederile legale de către deţinătorii legali de arme şi muniţii i-a pus pe poliţiştii din Vatra Dornei în postura efectuării unui control la o locuinţă din municipiu, în timpul zilei de marţi. În urma verificărilor, s-a stabilit că un bărbat a achiziţionat în anul 1999 un pistol cu gaze, calibrul 9 mm, acesta fiind înscris în permisul de armă eliberat de IPJ Suceava, la data de 28 februarie 1999. După decesul deţinătorului în anul 2015, pistolul cu gaze a rămas în cutia din locuinţa sa, soţia acestuia, în vârstă de 70 ani, neştiind faptul că trebuia să îl predea la un magazin specializat în termenul legal. Arma şi muniţia au fost ridicate de poliţişti, care au deschis pe numele femeii un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Tot în timpul zilei de marţi, poliţiştii din cadrul aceluiaşi serviciu au identificat un bărbat în vârstă de 44 de ani, din municipiul Suceava, posesor al unui permis de armă tip B, care nu se prezentase pentru prelungirea valabilităţii permisului de armă şi nu a depus armele deţinute la un armurier autorizat, în termen de 10 zile de la expirarea permisului. Cele trei arme neletale cu aer comprimat deţinute de acesta au fost ridicate şi indisponibilizate, pe numele lui fiind întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.