Unul dintre cei mai prestigioşi ingineri cercetători din Statele Unite ale Americii, suceveanca Cleopatra Cabuz, a primit, ieri, o diplomă de excelenţă din partea Prefecturii Suceava, fiind înscrisă în acelaşi timp în Cartea Valorilor Bucovinene. Evenimentul a avut loc la începutul şedinţei Colegiului Prefectural, diploma de excelenţă fiindu-i înmânată de prefectul Mirela Adomnicăi. Distincţia i-a fost acordată dr. ing. Cleopatra Cabuz, suceveancă stabilită în Minnesota, drept recunoaştere a activităţii excepţionale în domeniul ingineriei microsistemelor, dar şi în promovarea tradiţiilor şi valorilor româneşti. Înainte de înmânarea diplomei, prefectul Mirela Adomnicăi a amintit că aceasta reprezintă un simbol al aprecierii pe care o merită cercetătoarea Cleopatra Cabuz. „Avem alături de noi o bucovineancă cu care ar trebui să ne mândrim, în primul rând datorită activităţii sale profesionale. Este o suceveană absolventă a Liceului <Ștefan cel Mare> din Suceava, cu specializare în electronică, cu un doctorat obţinut în Japonia, cu peste 50 de brevete de invenţie şi cu o preocupare deosebită pentru promovarea tradiţiilor româneşti în comunitatea românească din Minnesota. Acestea sunt motivele pentru care astăzi am considerat că avem onoarea să-i înmânăm o diplomă de excelenţă”, a precizat Mirela Adomnicăi.
Cleopatra Cabuz consideră că are o datorie foarte mare faţă de Suceava, oraş în care s-a format ca educaţie
Vizibil emoţionată, Cleopatra Cabuz a mulţumit pentru distincţia primită, precizând că deşi trăieşte din anul 1995 în SUA, se consideră în continuare „o fiică a Sucevei”. În discursul său de mulţumire, Cleopatra Cabuz a ţinut să amintească şi de prietenia şi legătura foarte strânsă cu regretatul scriitor şi jurnalist Roman Istrati, precizând că acesta „a fost întotdeauna foarte entuziasmat de ceea ce am realizat în SUA”. Cleopatra Cabuz a precizat că unul dintre cele mai importante momente din viaţa sa a fost acceptarea în Academia de Știinţe din SUA. „Anul trecut am avut surpriza să fiu acceptată în Academia Americană pe baza realizărilor şi invenţiilor pe care le am, 55 de brevete de invenţie. Primirea în Academia Americană este un act foarte deosebit, pentru că este un proces complet secret, este un proces pe care numai membrii Academiei respective îl ştiu. Propunerile se fac de către membrii Academiei, votarea la fel, fără nici o implicare politică. A fost o recunoaştere deosebită, fiind considerată în SUA recunoaşterea supremă a unui inginer, a unui cercetător. Dar nu ştiu ce a fost mai important anul trecut, faptul că am fost primită în Academia Americană sau faptul că am avut primul nepoţel”, a spus Cleopatra Cabuz. Ea a subliniat că are o datorie enormă faţă de Suceava, oraş în care s-a format din punct de vedere al educaţiei pe care a primit-o la Liceul "Ștefan cel Mare". ”Oriunde am fost, de la Facultatea de Electronică din Bucureşti, totdeauna pregătirea cu care am venit din Suceava m-am plasat la nivelul cel mai de sus”, a afirmat Cleopatra Cabuz.
Din 2005 este vicepreşedinte al unei corporaţii americane care operează în peste 100 de ţări
După ce a absolvit Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii din Bucureşti, fiind de profesie inginer în componente electronice, ea a obţinut titlurile de doctor în Inginera Microsistemelor, al Universităţii Tohoku, Sendai, Japonia, şi doctor în Microsensori Integraţi, la Universitatea Politehnică Bucureşti.
Dr. Cabuz a publicat peste 50 de lucrări tehnice şi ştiinţifice în reviste de specialitate sau în conferinţe ştiinţifice, precum şi în cărţi de specialitate, fiind invitată frecvent să vorbească la conferinţe de mare prestigiu. Este autoare a 55 de brevete de invenţie înregistrate de Biroul de Invenţii al Statelor Unite ale Americii. Din 2005 este vicepreşedinte pentru Cercetare şi Dezvoltare la Honeywell Industrial Safety, corporaţie americană cu operare în peste 100 de ţări. Începând din ianuarie 2015 este preşedinte al organizaţiei HORA (Heritage Org. of Romanian Americans in Minnesota), o organizaţie non-profit axată pe păstrarea şi promovarea comunităţilor româneşti din Minnesota şi pe promovarea limbii, tradiţiilor şi culturii româneşti. Organizaţia Hora, cu suport financiar din partea Societăţii de Istorie a Statului Minnesota, s-a angajat în realizarea unei trilogii cinematografice pentru documentarea emigraţiei românilor în Minnesota. Primul film documentar al trilogiei, intitulat “Mia de dolari şi drumul”, lansat în 2014, a fost nominalizat pentru un premiu Emmy, la categoria filme de televiziune. În octombrie 2017 a avut loc premiera părţii a doua din această trilogie – “Prin cortina de fier – din România”, film realizat în colaborare cu prestigioasa televiziune publică PBS. Cleopatra Cabuz a amintit că activităţile de promovare a valorilor româneşti în SUA au continuat cu înfiinţarea Corului “Ciprian Porumbescu”, dar şi a unei mici orchestre cu instrumentişti care au învăţat să cânte la instrumente tradiţionale româneşti. „Sunt fericită că am reuşit să îmbin activitatea profesională, extraordinar de intensă, de o rigoare deosebită, cu partea de suflet a menţinerii spiritualităţii româneşti”, a spus Cleopatra Cabuz. Nu în ultimul rând, ea consideră că realizările românilor, valorile fundamentale ale acestora trebuie să fie cunoscute, mai ales de generaţia tânără.