Aeroportul "Ștefan cel Mare" Suceava ar putea să introducă sistemul de plată pentru parcarea proprie începând cu data de 1 aprilie 2018. Consiliul Judeţean Suceava a publicat un proiect de hotărâre pentru aprobarea taxelor de parcare pentru Regia Autonomă Aeroportul „Ștefan cel Mare”, proiect care în momentul de faţă se află în dezbatere publică. Propunerea pentru introducerea taxelor de parcare a fost făcută în urma unei hotărâri a Consiliului de Administraţie al acestei regii autonome. ”În anul 2017 Regia Autonomă Aeroportul Ștefan cel Mare a deservit peste 250.000 de pasageri, iar foarte mulţi dintre aceștia sosesc la aeroport cu autovehiculele proprii și folosesc parcarea. În aceste condiţii, considerăm utilă introducerea unui tarif de parcare pentru autovehicule, tariful fiind o sursă extrabugetară care ar avea ca efect creșterea veniturilor regiei din activităţi non-aeronautice”, se arată într-o adresă transmisă de aeroport Consiliului Judeţean Suceava.
Potrivit proiectului pentru introducerea taxelor de parcare, pentru prima oră ar urma să se plătească cinci lei de mașină, iar intervalul care depășește prima oră se va taxa cu un leu/fiecare oră. Fracţiunile de oră se vor considera o oră întreagă, iar în situaţia în care se va pierde tichetul se va plăti o sumă de 150 de lei. La stabilirea acestor tarife s-a avut în vedere timpul de staţionare de până acum al autovehiculelor, gradul de ocupare al parcării și o analiză comparativă cu tarifele percepute de celelalte aeroporturi din ţară.
(31 ian 2018, 11:55:06