Dorneanul Ciprian Iriciuc a fost medaliat de preşedintele României, Klaus Iohannis. Alături de ceilalţi membri ai echipei Invinctus 2017, Iriciuc a primit Ordinul și Medalia "Meritul Sportiv".
Distincţia i-a fost acordată după ce suceveanul a obţinut, la ediţia de anul trecut a Jocurilor Invictus, dedicate militarilor răniţi în teatrele de operaţii, locul III la proba de rezistenţă la disciplina canotaj în sală.
Căpitanul Ciprian Iriciuc, în vârstă de 34 de ani, este vânător de munte la Unitatea militară de la Vatra Dornei şi trăieşte cu schije în corp, după ce a fost la un pas de moarte în Afganistan, într-o misiune internaţională.
„Mă bucur să primesc din nou, la Palatul Cotroceni, o echipă de învingători, care merită toată aprecierea noastră pentru rezultatele foarte bune obținute anul trecut, la Toronto. Astfel, în semn de recunoaștere a acestor performanțe, acord astăzi, în zi de sărbătoare, Ordinul și Medalia «Meritul Sportiv» membrilor INVICTUS 2017. Sunteți un exemplu de curaj, camaraderie și altruism. Prin devotamentul şi determinarea de care dați dovadă, ne demonstrați că cele mai înalte standarde de excelență pot fi atinse, în ciuda tuturor dificultăților. Vă doresc ca, la competiția care va avea loc în Australia, în Anul Centenarului Marii Uniri, să reprezentați Armata și națiunea română, încă o dată, la cel mai înalt nivel”, este o parte a mesajului transmis de preşedintele României.