Ridicarea cartierului Cuza Vodă şi a ultimei zone compacte cu blocuri a Sucevei, cartierul Obcini

Pe la mijlocul anilor '70, zona industrială din municipiul Suceava se dezvolta continuu şi odată cu aceasta creştea tot mai mult nevoia de locuinţe. Pentru asta era nevoie de stabilirea altor amplasamente pentru alte câteva mii de apartamente. Politica lui Nicolae Ceauşescu în privinţa terenurilor agricole devenea tot mai fermă. Cât mai puţine terenuri să fie afectate de construcţii şi cât mai multe trebuiau redate agriculturii. Situaţia se înrăutăţea din acest punct de vedere pe zi ce trecea, tot mai multe terenuri intrând sub interdicţia de a se mai construi pe ele.

Arhitectul Eusebie Latiş, fost director al Centrului de Proiectări Suceava, îşi aminteşte: ”În schiţele de sistematizare a localităţilor, astăzi denumite planuri urbanistice generale (PUG), tot mai des refăcute la ordinul conducerii de atunci, nu scăpa nici o localitate fără a scoate în afara perimetrului construibil noi zone cu interdicţie definitivă de construcţie. Deşi aveau locuinţe pe ele, nu în puţine comune au fost puse sub interdicţie de a se mai construi sate întregi. În ultimii ani ai dictaturii, în baza unui plan numit <De strămutare>, conducerea fiecărei comune trebuia să raporteze la judeţ şi apoi mai sus câte gospodării din afara perimetrului construibil a dezafectat şi le-a mutat în centrul de comună. Motivaţia era dată de reducerea cheltuielilor, mai puţine drumuri, chiar şi şcoli, economie la reţelele edilitare şi desigur, mai mult teren pentru agricultură. Această politică de dezafectare a locuinţelor nu putea să aducă decât indignare şi dezaprobare în rândul populaţiei şi chiar ură din partea celor afectaţi”.

Cartierul Cuza Vodă a fost ridicat în trei etape, în zone diferite ale Burdujeniului

În municipiul Suceava, s-a ajuns la începerea proiectării, în paralel cu cartiere din partea de sus a oraşului, a următorului ansamblu de blocuri, într-o zonă cu locuinţe, majoritatea case cu un singur nivel înconjurate de terenuri agricole. Cartierul avea să fie denumit Cuza Vodă şi a fost ridicat într-o perioadă de aproximativ 15 ani de zile. Construcţia cartierului s-a făcut în trei etape, prima dintre ele derulându-se în paralel cu construcţia cartierului George Enescu. Aşadar, primele blocuri aveau să se ridice în această zonă a oraşului, devenită cartier al Sucevei încă din anul 1926, la începutul anilor '70. Blocurile de locuinţe ridicate între Calea Unirii şi străzile Gheorghe Doja şi Mircea Damaschin aveau să poarte denumirea de Cuza Vodă I. A urmat apoi ridicarea celei mai populate zone a cartierului, construită în arealul cuprins între Calea Unirii, noua Cale Burdujeni, strada Eroilor şi magistrala CFR, cu o derulare a construcţiilor până în prima parte a anilor '80. Au fost afectate de demolări case aflate pe Calea Unirii şi cele aflate pe partea stângă a străzii Eroilor, când parcurgi artera către ieşirea din oraş. O ultimă dezvoltare a noului cartier s-a făcut spre partea de nord a Căii Burdujeni, până în zona fostului Cinematograf Burdujeni, pe fostele amplasamente ale caselor locuitorilor Burdujeniului, purtând denumirea de Cuza Vodă III şi fiind finalizat la mijlocul anilor '80.

Prefabricatele din beton, o soluţie pentru noul ansamblu de blocuri

Acest ansamblu de locuinţe, care avea să totalizeze peste 4.500 de apartamente, a fost construit în marea lui majoritate din prefabricate, folosindu-se panouri din beton armat. Aceste prefabricate se aduceau spre sfârşitul anilor '70 de la o fabrică din Roman, însă s-au produs apoi în Poligonul de Prefabricate dat în folosinţă în zona Burdujeni. Ele aduceau şi câteva dezavantaje în raport cu sistemul clasic de zidărie portantă, având o slabă izolare termică, care în condiţiile unei încălziri precare, precum cea din anii '80, duceau la apariţia condensului şi a mucegaiului în apartamente. Pe lângă asta, aceste elemente structurale nu permit modificarea ulterioară asupra funcţionalităţii locuinţei, dând şi o uniformizare excesivă a locuinţelor, cu faţade lipsite de personalitate. Datorită creşterii procentului de folosire a prefabricatelor, în perioada anilor 1980-1982, în Suceava se realiza cel mai mare număr de locuinţe, anual fiind ridicate peste 3.000 de apartamente.

Noul cartier reducea problema transportului spre zona industrială

Fiind construit aproape de zona industrială, noul cartier prezenta un avantaj esenţial la acele vremuri, cel al rezolvării transportului spre şi de la serviciu. Această problemă a transportului urban era deja amplificată în acea perioadă de raţionalizarea carburanţilor, lipsa acestora ducând la un transport în comun dificil în relaţia cu zona industrială a oraşului. Abia în anul 1987, odată cu introducerea transportului electric cu troleibuze în Suceava, transportul a fost oarecum rezolvat, noua linie legând cartierul Cuza Vodă cu zona industrială şi cartierele de sus ale oraşului. Cartierul mobila noua poartă de intrare în Suceava dinspre Botoşani şi Dorohoi, aducând totodată modificarea traseului de ieşire spre municipiul reşedinţă din judeţul vecin, printr-o arteră de circulaţie modernă şi directă.

În timpul vizitei făcute de Nicolae Ceauşescu la Suceava la mijlocul anilor '70, a fost inaugurat noul pod peste râul Suceava, modernizat şi lărgit la 4 benzi de circulaţie, pod care avea să unească cartierele centrale ale oraşului şi zona industrială cu noul cartier Cuza Vodă care prindea contur. El s-a plimbat atunci în zona cartierului nou ridicat în Burdujeni, fiind nemulţumit de aspectul blocurilor noi. Imediat după plecarea sa, în zona centrală a cartierului din jurul sensului giratoriu de astăzi s-au construit acele blocuri turn, care au obturat priveliştea spre cartierul din spate. Era de fapt o metodă de mascare cu blocuri înalte, plasate în faţă, a noilor cartiere muncitoreşti, întâlnită de altfel şi în George Enescu.

A existat apoi o încercare de demolare a vechiului Târg Evreiesc din Burdujeni Sat, oprită în urma unor proteste ale comunităţii evreieşti. Valoarea caselor distruse nu reprezenta nimic pentru conducerea de atunci, important fiind numărul de familii cărora urma să li se dea apartamente în schimb. Din vechiul târg al Burdujeniului s-au păstrat sediul fostei primării, care a îndeplinit această funcţie între anii 1902-1926, fosta Școală de Băieţi, actualmente Școala Gimnazială Nr. 5 „Jean Bart”, şi Spitalul Burdujeni, în prezent Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean Suceava. Au rămas în picioare, de asemenea, o parte din sediul fostei Întreprinderi Republicane de Industrializare a Cărnii (IRIC), ridicată printr-o cooperare anglo-română în anul 1911, ca Fabrica de Mezeluri şi Bacon, şi impunătoarea Gară Burdujeni, cu peste un secol de existenţă.

Impunerea unei alternative la singura arteră de acces spre zona industrială

În a doua parte a anilor '70, când dezvoltarea oraşului se făcea într-un ritm alert, proiectanţilor suceveni li se cereau periodic machete de dezvoltare în perspectivă a oraşului, pe care le expuneau la Bucureşti şefului statului, pentru vizionare. Aşa se face că o asemenea machetă a municipiului Suceava fusese expusă într-o sală de la Comitetul Central al PCR, iar arhitectul Eusebie Latiş îşi aminteşte: ”După zile de aşteptare în jurul machetei, într-o seară apare un consilier al preşedintelui, pe care deja îl mai întâlnisem, priveşte macheta, pune câteva întrebări şi îşi notează ceva într-un carneţel. A doua zi apare Ceauşescu, primul secretar al Comitetului Judeţean de Partid Suceava îi face o scurtă prezentare, urmează câteva întrebări, iar la un moment dat Tovarăşul fixează băţul arătător pe versantul nordic al oraşului şi întreabă de ce nu propunem încă un traseu (în afară de Ana Ipătescu) spre zona industrială. Primul secretar mulţumeşte pentru indicaţii şi după studii mai aprofundate a fost deschis drumul Serpentinelor, o parte a traseului acestuia urmând terasamentul fostei căi ferate înguste Iţcani-Obor, care ajungea până în faţa Policlinicii actuale.” Serpentinele s-au deschis circulaţiei la sfârşitul anilor '70 şi împreună cu Calea Cernăuţi ajută astăzi mult la decongestionarea traficului în municipiu.

Cartierul Obcini, ultima zonă compactă cu blocuri ridicată în Suceava

Ultimul ansamblu de locuinţe realizat înainte de 1990 în Suceava a primit numele de cartierul Obcini, luându-şi denumirea de la amplasarea sa spre zona montană a judeţului. Cuprinzând o zonă compactă de blocuri cu peste 2.500 de apartamente, pentru construcţia sa a fost nevoie de demolarea unei mari părţi a satului Sfântu Ilie, aflat la marginea oraşului. Cartierul avea să deservească, în bună parte, noua zonă industrială construită în comuna Șcheia. A fost construit în a doua jumătate a anilor '80, fiind neterminat în momentul schimbării regimului politic în România.

Contrar obiceiului din acea perioadă, în acest cartier s-au proiectat şi executat şi unele blocuri cu mai puţin de 5 niveluri. Cartierul era uşor de recunoscut datorită blocurilor cu şarpantă, acoperite cu ţiglă roşie şi mobila poarta de intrare în oraş dinspre Bucureşti şi Vatra Dornei. A fost vizitat de Nicolae Ceauşescu la mijlocul lunii septembrie a anului 1989, preşedintele fiind atunci nemulţumit de aspectul de cazarmă dat de acoperişurile mari ale blocurilor. Ceea ce nu ştia preşedintele la Suceava, pe 16 septembrie 1989, era faptul că zilele îi erau deja numărate, urmând să devină o amintire peste doar 100 de zile.