Un tânăr de 28 de ani a ajuns la puşcărie după ce în urmă cu un an şi jumătate a provocat un accident de circulaţie soldat cu moartea unei persoane. S-a întâmplat pe 21 mai 2016, în ziua Sfinţilor Constantin şi Elena, iar tânărul de 28 de ani, Ion Muha, a ignorat faptul că pe tot parcursul zilei consumase băuturi alcoolice. Fără să ţină cont de faptul că era băut bine, bărbatul s-a urcat la volanul unui autoturism marca VW, iar consecinţele aveau să fie tragice.
În momentul în care a ajuns în cartierul Mănăstioara, din oraşul Siret, maşina condusă de Ion Muha a lovit cu putere un podeţ, iar mai apoi a ricoşat într-un stâlp de beton pe care l-a rupt.
„În urma accidentului, au rezultat două victime, şoferul de 27 de ani şi un pasager în vârstă de 54 de ani, ultimul fiind în stare de inconştienţă. Pompierii salvatori au luat măsurile specifice de siguranţă - au deconectat bornele de la bateria de acumulatori şi au verificat scurgerile de lichide inflamabile. Concomitent, au extras victima inconştientă din autoturism şi au predat-o echipajului Serviciului de Ambulanţă Judeţean, care a transportat-o la spital”, se arăta într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava de la acea vreme.
Din păcate, Dumitru Duduţă, pasagerul rănit grav, nu a mai putut fi salvat. Cu toate eforturile medicilor, acesta a decedat.
Testat cu aparatul etilotest, Ion Muha avea o alcoolemie de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat, concentraţie care în sânge înseamnă aproape dublu.
Şoferul inconştient a fost reţinut pentru 24 de ore şi a fost încarcerat în arestul IPJ Suceava, dar ulterior a fost pus în libertate sub control judiciar. Între timp, procesul s-a încheiat, iar magistraţii au decis că Ion Muha trebuie să stea după gratii pentru o perioadă de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunilor de „ucidere din culpă” şi „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.
Tot pentru un accident de circulaţie a ajuns în Penitenciarul Botoşani un alt bărbat. Este vorba de Ioan-Alexandru Ilisie, din Brăieşti - Cornu Luncii, care are de executat 1 an şi 4 luni de închisoare
pentru săvârşirea infracţiunii de „ucidere din culpă”.