Realizarea unei Săli Polivalente a Sucevei, considerată de mulţi un vis utopic, are şanse mari de concretizare, în anii următori, în condiţiile în care a fost inclusă în lista proiectelor propuse spre finanţare de către Compania Naţională de Investiţii.
„Am primit recent o scrisoare prin care ni se aduce la cunoştinţă că s-a aprobat documentaţia Sălii Polivalente în comisia tehnico-economică. Conform procedurilor, ni se cere iar să actualizăm certificatul de urbanism, extrasul de carte funciară.
Important este că se află în portofoliul de proiecte al Companiei Naţionale de Investiţii, sper ca anul acesta să fie realizat proiectul tehnic şi să facem eforturi să fie prinsă la finanţare investiţia, din fonduri guvernamentale”, a spus primarul Sucevei, Ion Lungu, care şi-a exprimat speranţa că, oricine va fi la guvernare, atunci când se va pune problema finanţării, o să aloce fondurile necesare.
Sala Polivalentă Suceava ar urma să aibă o capacitate totală de 7.500 de locuri, din care 5.000 fixe şi 2.500 mobile.
Costurile de realizare a acestei investiţii ar urma să fie acoperite integral de la bugetul de stat. În schimb, beneficiarul investiţiei, municipalitatea suceveană, pune la dispoziţie terenul necesar realizării construcţiei, în zona Metro, asigură aducerea reţelelor de utilităţi necesare în acea zonă, suportă costurile de întreţinere şi se angajează ca timp de 15 ani de la darea în folosinţă a Sălii Polivalente să nu îi schimbe destinaţia.