Doi tineri din comuna Voitinel au fost săltaţi de poliţişti în baza unor mandate europene de arestare emise de autorităţile judiciare din Germania, pentru infracţiuni de fraudă sub forma înşelăciunii. Primul, Cristian Chifan, a fost săltat săptămâna trecută, după care, acum două zile, a urmat şi Dorin Daschevici. Ambii au lucrat în Germania şi sunt acuzaţi că, împreună cu alte persoane, au înşelat cu mii de euro persoane vârstnice la care au efectuat lucrări. Este vorba de lucrări de amenajare-asfaltare prin curţi, pentru care se încasau banii, însă acestea fie nu mai erau terminate, fie erau de foarte proastă calitate.
Cei doi tineri şi membrii familiilor lor sunt pur şi simplu uluiţi de ce li se întâmplă. Cei doi tineri au lucrat într-adevăr în Germania, pentru o firmă irlandeză, şi spun că nu au avut nici o legătură cu încasarea banilor. Sucevenii se tem că au fost doar folosiţi în acte de angajator, pentru a răspunde acum penal.
Acuzaţi că încasau banii, lucrau prost şi dispăreau
Mandatele de arestare pe numele celor doi au fost puse în aplicate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava. La rândul lor, procurorii de aici nu fac decât să respecte acordul dintre statele membre ale Uniunii Europene, ridicarea celor doi suspecţi fiind cerută de autorităţile judiciare din Germania.
Acuzaţiile aduse celor doi sunt identice.
În cazul lui Constantin Chifan, ne-a transmis Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, Procuratura Trier a emis mandat de arestare pentru săvârşirea a două infracţiuni de fraudă, comise prin aceea că, în localitatea Landscheid - Germania, împreună cu alţi membri ai grupului, mergeau la case aparţinând cel mai adesea persoanelor în vârstă şi se ofereau să le efectueze lucrări de asfaltare a curţilor. Procurorii germani susţin că lucrările pentru care s-au încasat câteva mii de euro erau făcute neprofesionist şi că românii dispăreau cu banii înainte ca persoanele vătămate să apuce să realizeze că sunt înşelate.
În privinţa lui Vasile Dorin Daschevici, în acelaşi dosar penal, acuzaţiile sunt aceleaşi, lucrări efectuate neprofesionist şi bani încasaţi, ceea ce este asimilat cu infracţiunea de fraudă din Codul Penal german.
Sucevenii se jură că şi ei sunt victime
Din start se poate observa că acuzaţiile împotriva celor doi sunt destul de interpretabile şi greu de asimilat cu o infracţiune tipică de înşelăciune. Apoi, tinerii respectivi, băieţi simpli, fără prea multă şcoală, se jură că ei doar au muncit pentru firma din Irlanda care le-a intermediat aceste locuri de muncă. Aceştia se tem acum că numele lor a fost folosit în actele încheiate între firmă şi persoanele vătămate.
Tinerii susţin că încasau bani pentru munca prestată de la cel care îi coordona şi nimic mai mult. Faptele ar fi fost comise în anul 2015.
Mama unuia dintre tineri, Speranţa Cîrstean, ne-a declarat că tot ce ştie este că fiul ei este un simplu muncitor, „care a căutat să câştige un ban”.
„Nu am fost cu el acolo, nu ştiu ce a fost, însă el e doar un copil care a căutat de lucru, a muncit şi a fost plătit pentru ce a făcut”, spune femeia.
Reţinuţi în vederea extrădării
În cazul lui Constantin Chifan, Curtea de Apel Suceava a emis mandat de arestare provizoriu pe numele său, pentru 15 zile, interval în care se va judeca şi extrădarea efectivă a acestuia. Aceeaşi procedură urmează a fi pusă în aplicare şi în cazul lui Daschevici, care a fost reţinut în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava din cursul zilei de marţi.
Cei doi urmează a ajunge în faţa anchetatorilor germani, unde vor răspunde la acuzaţiile care li se aduc. Rămâne de văzut dacă nu vor mai apărea în următoarele zile şi alte cazuri de suceveni din zona Rădăuţi cărora să li se aducă acuzaţii asemănătoare. Asta pentru că grupul plecat în 2015 la muncă în Germania a fost mai numeros.
Cei doi tineri amintiţi în acest material se bucură de prezumţia de nevinovăţie, până la o decizie definitivă a instanţelor de judecată.